fede's blog

2010-01-04T14:53:00.002+02:00

Fede's blog s-a mutat la o noua adresa:

http://federeacbogdan.blogspot.com/

Blog închis - Ultima postare

2009-08-12T22:51:00.004+03:00

De când am devenit student, în 11 luni am avut 12 postări, ultima în februarie a.c. - asta înseamnă că blogul este închis. Mulţumesc celor aproape 5.000 de vizitatori care au intrat pe blog după ultima postare, asta deşi nu am mai făcut sau scris nimic.

urbancolia lui dan sociu

2009-02-25T22:23:00.005+02:00

Dan Sociu, cunoscut ca purtător de cuvânt al tinerilor scriitori români, cărţile sale afişând revoltă socială şi o poetică a cotidianului, a debutat ca romancier în 2008, la Editura Polirom cu volumul „Urbancolia”.

Romanul are tentă autobiografică, toate persoanjele sunt construite după persoane reale, iar verosimilitatea este dată şi de naturaleţea descrierii gândurilor şi acţiunilor tânărului Dan (27 ani), aventura cărţilor de poezie pe care le-a publicat, relaţia cu poeta Viviana Muşa – director de imagine al editurii Trei, modul în care Silviu Lupescu i-a oferit post de redactor la editura Polirom(Dan Sociu nu este doar autorul ci şi redactorul Urbancoliei).

Firul epic urmăreşte idila dintre Dan şi Diriga – proaspăt deţinătoare de ziar şi post Tv (acestea erau cadourile din partea ultimei cuceriri, ofiţerul american Derrin R. Smith).

Se ţese şi o întreagă conspiraţia în care sunt implicate diferite personalităţi ale culturii române: Eminescu a fost lichidat de serviciile secrete austriece pentru că era informator american, Nicolae Iorga – colaborator C.I.A. – a iniţiat interzicerea consumului de cannabis pe moti că din cânepă se putea opţine o hârtie mai ieftină decât cea din celuloză, George Enescu a fost spion fără voie ce transporta documente secrete în vioara sa. Mai relatează despre importanţa pe care au avut-o americanii în procesul de aderare a României la U.E., despre proiectele de amplasare a unor baze N.A.T.O. în România sau despre faptul că C.I.A. este o companie cu acţionari care supraveghează economia mondială. Deşi are că vâneaă senzaţionalul, de fapt doar urmeaă anumite direcţii ale romanului contemporan.

De fapt, totul ar fi o destăinuire a lui Dan către Pascal Bruckner (pe prima coperta apare: „Înainte de acest text, eu nu am existat. Nu sînt decît produsul imaginaţiei înfierbîntate a lui Dan Sociu, care m-a conceput într-o seară de beţie, într-un bar din Iaşi. Dacă el s-ar opri din băut şi din scris, eu aş dispărea. Dacă eu dispar, şi el se evaporă.” Pascal Bruckner) despre viaţa neferictă pe care a avut-o, amintiri triste din comunism, succesul ca poet dar neîmplinirea ca om, hipnoza şi nebunia perioadei în care a cunoscut-o pe Diriga,urmată de depresia cauzată de dispariţia ei şi ştergerea oricărei urme că ea ar fi existat, despre cum îşi ajuta mama financiar scriind poveşti pentru reviste feministe, despre virginitata prelungită (un capitol întreg, „...asta e Ultima, îmi spuneam şi gîndul mă umplea de melancolie...” este dedicat ... autosatisfacerii, despre gîndurile perverse şi rememorarea tuturor labelor de pînă atunci – cîteva mii).

Sfârşitul nu este unul tragic: chiar dacă începuse să o iubească pe Diriga şi împreună l-au înşeat pe Derrin, acesta fiind motivul dispriţiei bruşte a Dirigăi, Dan o întâlneşte pe Viviana şi mărtuiseşte, nu doar lui Pascal ,ci şi sieşi: „Cred că de aşa ceva am avut nevoie dintotdeauna: o Directoare de Imagine care să mă iubescă.”

„Urbancolia” este un roman interesant, tipic americănesc, cu suspans, intrigi, limbaj colorat, happy-end, o carte uşor de citit şi digerat.

Cum te simţi când alţii te plagiază?

2009-02-03T17:14:00.010+02:00

[Până recent nu mi-am pus problema plagatului, dar în două zile am găsit trei cazuri care se apropie de ceea ce se numeşte plagiat....]

Taverna inchisa...temporar

2009-01-23T13:55:00.004+02:00

[acum o saptamana parea o gluma proasta, cu trecerea zilelor gluma s-a ingrosat. se pare ca un moft de-a lui Simirad a inchis trei localuri dintr-un foc: Taverna, 1431 si Finley]

Omul Tavernei

2009-01-09T22:56:00.002+02:00

[În Iaşi, Music Pub (fosta Tavernă cu fantome) este unul din locurile unde mă simt mai bine ca acasă. Un local cu studenţi, pentru studenţi, cu preţuri studenţeşti]

taxa de crăciun şi libertatea gândului

2008-12-17T00:04:00.001+02:00

[iaşi, 16 decembrie 2008. guvernul a făcut cadou şoferilor o taxa triplă. enjoy the christmas]

[serile trecute mi-a fost dat să aud una din cele mai tâmpite replici (şi aici nu mă refer că era vorba de o replică de cuplu): "ţi-am dat eu voie să gândeşti asta?"]

viţa de vie şi hannibal lecter

2008-12-13T01:29:00.001+02:00

[...]

solutie la criza financiara

2008-12-06T00:40:00.001+02:00

[...]

aici a vomat goethe

2008-11-30T13:34:00.001+02:00

doza de antisemitism

2008-11-24T16:08:00.001+02:00

[...]

ce să fac când sunt stresat?

2008-11-20T17:19:00.001+02:00

[...]

secretul Evei

2008-11-19T13:48:00.001+02:00

[...]

bec in biznis

2008-11-12T09:59:00.001+02:00

anunţ

2008-09-28T18:24:00.001+03:00

[mulţumesc celor care auvizitat blogul meu, aşa cum este el, plin de imperfecţiuni]

drawings by emi - no comment

2008-09-26T21:42:00.000+03:00

Jurnalul Renunţării - a doua zi

2008-09-23T00:28:00.000+03:00

Iubirea din filme nu există; nu a existat şi nici nu o va experimenta nimeni. Sunt doar nişte sentimente mimate de persoane care fac acest lucru din motive pur finanicare sau contractuale. Dragostea e plină de imperfecţiuni şi tocmai asta o face mai frumoasă. E ca un sport extrem, rişti, experimentezi, cauţi senzaţii noi, ai parte de adrenalină şi nu ai cum s-o uiţi.

În ultimul timp îl văd pe Gionson (scriu aşa pentru că nici el nu ştie să scrie mai bine, nu are cum şti, e analfabet) pe străzile oraşului şi mă cuprinde, dacă nu spaima, oricum un sentiment straniu: omul acesta a omorât un om în urmă cu două săptămâni şi are parte de libertate deplină (un caz controversta, procese verbale încheiate după ureche şi pline , nu doar de mărutrii false, ci şi de inadecvenţe). Întrebarea rămâne: cine va fi ghinionistul, viitoare victimă. (martorii care au ezitat să spună ceea ce au văzut de frica lui ar trebui să se gândească la acest aspect, el este încă în libertate şi oricând poate comite o faptă asemănătoare, pe când, declaraţiile lor l-ar fi pus după gratii pentru vreo 20 de ani, 20 de ani de linişte precară în oraş)

De două săptămâni tot renunţ la ţigări. Fiecare ţigară este ultima până aprind o alta. Am o oră de când m-am lăsat iar - asta până mâine dimineaţă (poate la facultate măcar o să mai reduc din doza zilnică de nicotină dacă nu voi reuşi să renunţ la ea). Tot mai multă cafea în fiecare zi şi tot mai mare cheful de somn – nu mă satur de leneveală. Anunţ important: vând lene în cantităţi industriale! Posibilii clienţi sunt rugaţi să mă contacteze personal (tranzacţie e super uşoară din moment ce lenea este molipsitoare).

Am răcit (nu degeaba simţeam frigul în oase în ultimul timp). dimineaţă am hoinărit (o noua vizită fostului liceu; vreo două cafele, o fisă de biliard şi jumătate de pachet de ţigări ); ziua cât a fost de lungă (şi asta e naspa, a venit toamna, s-a micşorat durata zilei) am stat în pat, m-am uitat la câteva episoade din CSI şi am dormit. Spre seara ceva mai bine, am ieşit să completez nevoia de cafeină (cu nişte Coke), nicotină şi vorbe cu prietenii – fericit că am întâlnit prieteni după mai bine de-o luna, am avut cui să descarc sufletul de balast. Tuşesc, îmi curge nasul şi scuip des. De reţinut: nu mai trebuie să dorm noaptea în pantaloni scurţi şi maiou, e frig!

„Liceu, cimitir al tinereţii mele…” a devenit un fel de parc…zoologic. Tot mai mulţi ţărăşeni păşesc pragul liceului. Şmecheraşi care nu ştiu tabla înmulţirii, dar sunt „macho”, piţipoance care nu ştiu să spună o propoziţie (nu am pretenţii de frază) fără să silabisească sau să se bâlbâie, elevi crispaţi şi mulţi perdanţi. M-am îngrozit când am văzut numărul navetiştilor ce aşteptau după ore microbuze spre casele lor de la sate. Pasul a fost deja făcut, din liceu teoretic a devenit grup şcolar. Încă puţin şi devine ŞAM (şcoală de artă şi meserii); mă bucur că am terminat în toamnă, am avut parte de colegi de promoţie tde treabă.

Multe vorbe , dar puţină acţiune. Emoticonuri ce se îndrăgostesc şi netul care cade când ţi-e lumea mai dragă. Sentimente fugare şi idei tâmpite ce-mi populează creierul. Niciun regret, nicio renunţare. Mă întreb, asta e a doua zi din jurnalul renunţării sau timpul s-a topit, trăiesc continuarea primei zile?

Botoşaniul de acum 100 de ani (imagini)

2008-09-21T20:56:00.001+03:00

Jurnalul Renunţării - prima zi

2008-09-19T20:21:00.000+03:00

m-au durut dinţii: dimineaţă m-am chinuit cu sucurile reci şi cafeaua caldă, la amiază cu nişte bomboane primite rest, iar seara cu berea şi vinul rece. în tot acest timp ţigările îmi şuierau printre dinţi de parcă la celălat capăt erau femei goale şi nu scrum. vorbind de scrum, săptămâna asta am trecut pe la liceu pentru prima dată în postura de student şi nu elev - a fost o senzaţie stranie (şi m-am simţit atât de bine jucând handbal cu baieţi din clasele de-a 11-a, parcă aş fi avut eu ora de educaţie fizica, nu ei). prin pauzele lor, pe unii i-am corupt la o cafeluţă, împreună cu foşti colegi, eventual alţi prieteni. şi, când unul din cei prezenţi trăgea chiulul (pare-mi-se că la biologie) să putem sta liniştiţi la un suc şi nişte pahare de vorbe acidulate, am văzut prima ninsoare din anul acesta…nu sunt nebun, aşa sunt eu, aşa văd eu lucrurile: duceam ţigara spre gură, iar ventilatorul din separeu a produs minunea, scrumul adunat de vre-un minut de fumat de fumat (cam un sfert de ţigară) a început să cadă ca fulgii de zăpadă din pastelurile lui alecsandri.

i-am văzut ochii mari şi frumoşi. cu timpul cred că mă voi obişnui să le citesc mesajele criptate, acum doar bâgui câte ceva. până azi parcă vedeam prin ea, dar s-a întâmplat ceva, o shimbare a unghiului de percepţie. pot spune că abia acum am văzut-o cu adevărat ( reamon – supergirl :-?), are şi ea defectele ei, dar tocmai ele îi dau farmecul. căutând perfecţiunea îţi iroseşti viaţa, treci pe lângă tot ce înseamnă împliniri şi rateuri ca dintr-o maşină scumpă prin faţa unor pietoni amărâţi. concluzia, dacă o vei surprinde, va fi că prin simpul fapt de a fi oameni am ratat şansa de a fi perfecţi.

998 de cuvinte am schimbat între noi ca într-un joc de cărţi repetat obsesiv, oarecum mecanic, 998 de cuvinte schimbate într-un joc în care nimeni nu pierde, nimeni nu are ce câştiga, miza suntem noi.

e toamnă şi băncile parcurilor sunt goale. la fel şi sufletele unora sau buzunarele mele – şi continui să fumez, renunţarea e departe, la fel şi unele gânduri, câteodată şi m.p.f.

Jurnalul Renunţării (I)

2008-09-17T22:39:00.000+03:00

(prolog, în loc de argumentul - introducere)

hai să inventăm mitul adolescentului rebel ca

să nu recunoaştem ce părinţi nasoli suntem

până la urmă e un coşmar : dacă nu îl povestesc cuiva, nu scap de el, mă urmăreşte, îmi urmăreşte ochii, îmi invadează creierul doar la o clipire. de fapt, toate aceste obsesii nu sunt decât nişte vise urâte. vreau să renunţ la ele, vreau să le scriu şi să împovărez pe altcineva cu ele, poate pe alţii nu îi va chinuia aşa de tare, unii poate sunt incompatibili, eu – eu sunt sătul.

renunţarea înseamnă şi recunoaştere: să recunosc că sunt un om 100% şi că sunt slab, am slăbiciuni şi multe vulnerabilităţi; înseamnă să îmi asum, cu greu, faptul că trăiesc într-o societate pe care abia o (re)cunosc, că mă lovesc de realitate ca de un perete de pexiglas pus în calea mea.

vreau să renunţ la o parte din mine ca la o parte fizică, un apendice umflat ce a început, nu doar să mă deranjeze , ci să îmi apropire moartea. nu, la moarte vreau să renunţ. mi-o asum doar că să o pot renega: nu va fi moartea mea, moartea e cel mai tâmpit dar pe care-l primim la naştere şi de care ne-am putea lipsi; nu eu am cerut să mă nasc, mi-aţi dat viaţa, vă mulţumesc, dar am şi eu un drept, o rugăminte (nu voi ajunge, însă, să vă implor), nu-mi daţi moartea! nu vreau să trăiesc o veşnicie, vreau doar să-mi păcălesc moartea, să o amân până la amnezie, să îmi înscenez dispariţia, să vă pun pe toţi să vă faceţi tatuaje cu mine să ştiu că nu mă uitaţi, că nu contează trupul meu îngropat, nici oscioarele de pe fundul gropii, ci că voi nu m-aţi uitat.

vreau să renunţ la nesiguranţă, la toate ezitările, la toate dimineţile când mă trezesc ca şi când nu aş fi închis un ochi, la bere şi la o parte din ţigări, la vorbele porcoase pe care le arunc, la cele frumoase pe care nu le spun (asta ar însemna să le spun, reţeta de urmat: un compliment pe zi , oricărei persoane de sex feminin, de preferat cineva care nu prea este obişnuită cu aşa ceva), la toate cafelele pe care le beau fără o ţigară (ţigările la care nu renunţ se fumează doar la o cafea sau show-uri, niciodată în momente de singurătate).

m-am săturat de complexe; sătul de prejudecăţi; azi nu am dorinţe imposibile: vreau să renunţ în numele tuturor celor ca mine la pietonii ce trec pe străzi/bulevarde/pietonale largi şi nu-şi dau ghionturi deşi au spaţii libere la îndemână, la maşinile ce îngreunează traficul, la şoferii care nu ştiu că frâna trebuie apăsată când ajungi la destinaţie şi nu pentru a evita un accident din cauza vitezei excesive, oraşe mici şi monotone, capitale supra-aglomerate.

un nou top, aceiaşi românaşi, aceaşi ro-manica

2008-09-16T21:39:00.001+03:00

[postare eliminata]

topul lui fede (ţărăşeni, piţipoance şi alte exemplare)

2008-09-13T22:40:00.001+03:00

[postare eliminata]

Casa de poezie şi Republica poetică

2008-09-08T09:08:00.000+03:00

4.Poezia e mediu, dar nu e media

4.1 Casa de poezie ofera mijloace pentru dezvoltarea de programe coerente care formuleaza si definesc un context fertil pentru creativitatea poetica.

4.2 Forma de organizare a casei de poezie este republica poetica. Republica poetica este expresia unei comuniuni intre creatorii si publicul domeniului poetic indiferent de forma de expresie in care acest domeniu functioneaza. Fie ca este vorba despre poezie accentuat experimantala si specializata ori despre o zona specifica poetului amator ori cititorului ocazional de poezie acestea au in comun un anumit grad de adeziune la poezie ca instrument al expresiei. Pornind de la aceasta adeziune Republica poetica isi recunoaste cetatenii indiferent de limba, nationalitate, sex ori optiuni politice. Republica poetica este un spatiu interior al libertatii absolute acordand consideratie celui care exprima pareri diferite de tine.
4.3 Cetatenii Republicii poetice celebreaza sau combat mai putin persoane, cat idei si expresii. Fiecare cetatean al republicii poetice este responsabil pentru dinamismul si viabilitatea formulei sale de comunicare, nici un idol, nici un model, nici un alt garant exterior lui nu ii poate atesta ori anula autoritatea poetica. Poezia este o lume nu un produs. Poezia este o expresie nu o scuza. Poezia este stare.
4.4 Republica poetica este un spatiu al intalnirii unor realitatii subiective vii si al dialogului dintre aceste realitati pentru definirea unui spatiu public pe care ni-l dorim deschis expresiei fiecaruia dintre noi.
4.5 In cadrul Casei de poezie orice creatie poetica isi gaseseste publicul propriu sarbatorind expresia si oferind respectul pe care il merita atat publicului cat si celorlalti creatori declarand starea de poezie.

Răzvan Ţupa, http://corpuriromanesti.blogspot.com/

emo şi soldaţii americani

2008-09-06T01:44:00.002+03:00

[postare eliminata]

hi5-ul şi mass-urile te tâmpesc

2008-09-03T21:39:00.001+03:00

[postare eliminata]

prostia infinită

2008-09-02T21:56:00.001+03:00

[mă gândesc la glumiţa aia dintre beţiv şi prost: beţivul se mai trezeşte din starea în care se află, dar prostul...]

mările din ochii ei

2008-09-02T16:49:00.001+03:00

când o strângi la piept
şi o priveşti
te uită legile spaţio-temporale
şi descoperi în ochii ei
toate ţărmurile nepătrunse de om

hi5, râsul continuă

2008-09-01T15:43:00.001+03:00

[postare eliminata]

sâmbătă să fie ziua anti-hi5

2008-08-31T00:56:00.001+03:00

[am înţeles mai nou că dacă nu ai cont pe hi5 e ca şi cum ai trăi pe o altă planetă.]

Săveni, oraş peste care s-a aşternut praful

2008-08-26T23:36:00.001+03:00

„Amintirea cea mai importantă, de pe meleaguri botoşănene, este priveliştea ce mi s-a deschis în faţa ochilor, atunci când dintr-un autobuz, de pe vârful unui deal înalt, am văzut orăşelul Săveni ghemuit în vale şi, paradoxal, pentru că nu-l iubesc pe Gorki, mi-am adus aminte de un sat situat precum o cicatrice în podul unei palme prea crăpate, în clipa acea mi-am dat seama că din Săveni se iese foarte greu iarna. Apoi am priceput că se iese foarte greu în orice anotimp. De fapt, abia acum mi-am dat seama, ieşirea nici nu era necesară. Important este omul şi nu locul. Dacă aş fi rămas al Săveni, probabil aş fi scris şi tradus aceleaşi cărţi. Poate că le-aş fi publicat mai greu…”

Fragmentul de mai sus este preluat din revista „Hyperion” (2 /2004) dintr-un dialog între scriitorii Liviu Apetroaie şi Emil Iordache. Lui Emil Iordache îi aparţin amintirile şi tot el afirma: „Vine potopul. Dacă nu cumva a şi venit. Unii ştiu să înoate.” Înotul nu l-ar fi ajutat cu nimic pe Emil Iordache pentru că pe 13 octombrie 2005 sufletul său urca în luntrea lui Charon; nu avea împliniţi 51 de ani. Viaţa şi-a dedicat-o scrisului (eseuri, critică şi istorie literară) şi traducerii din literatura slavă. Săveniul este amintit ca un orăşel din care nu se mai poate ieşi, dar nu un oraş fantomă, cu toate că aici timpul pare a se fi oprit (lăsând deoparte noile tehnici şi tehnologii prezente la tot pasul). Oraşul trăieşte (încă) în anonimat, iar vechime urbei (care a fost declarată oraş în anul 1968) este dată de gol de un obicei ce s-a păstrat de la locuitorii din satele învecinate aduşi după anii ’60 pentru a lucra în industria (pe atunci în dezvoltare) ce se dezvolta pe lângă mai multe secţii ale cooperaţiei meşteşugăreşti, o fabrică de caşcaval, autobaza de transport etc. Oraşul e mic, locuitorii se cunosc între ei şi veştile circulă repede. Zvonistica este ocupaţia de bază a multor cetăţeni, bârfele locale de tot felul se propagă cu o viteză mai mare decât celebrele „ştiri ProTv de la ora 5 ”.

Un timp, la Săveni apărut un săptămânal, „Gazeta de Săveni” care încerca să ofere locuitorilor porţii de informaţie şi cultură. Apariţia „Gazetei…” a fost de bun augur: unii tineri găseau alternative monotoniei şi plictisului cotidian scriind câte ceva pentru ziar, fie că era vorba despre poezie, proză, eseu sau exerciţii gazetăreşti. Dar dacă răsfoim acum câteva numere din anul 2000 (când a fost înfiinţat ziarul) descoperim ştiri încă actuale: „Apa rămâne încă o problemă nerezolvată” (7 octombrie), „Atenţie, muşcă şi-s mulţi!” (21-28 octombrie) – despre numărul crescut al câinilor vagabonzi sau „Cale ferată fără tren”: „La intrarea în Vlăsineşti, calea ferată ce leagă Dângenii de Săveni a fost pur şi simplu smulsă din terasament din pricina alunecării de teren. Deşi a trecut ceva vreme, CFR-ul nici nu se gândeşte să o repare. Probabil că investiţia nu merită. Să aşteptăm să se surpe şi Gara?”. Pe 5 iulie 1991 se inaugura linia CF Dângeni – Săveni şi gara din Săveni (cea mai modernă din judeţ la acel moment…). După 17 ani, cunoaştem cu toţii situaţia căii ferate şi a gării: încă aşteptăm să se surpe gara pentru că de calea ferată s-au ocupat câţiva locanici: traversele de beton sunt numai bune pentru a face o alee – dacă stai la casă, iar şinele, dacă tot le-ai tăiat ca să iei traversele le poţi duce la fier-vechi să le vinzi. O altă ştire care astăzi strârneşte hazul localnicilor este următoarea: „Vom avea căldură la preţ de tranziţie interminabilă”; pe atunci încă funcţionau cele două centrale termice din oraş ce asigurau căldura pe timpul iernii celor peste o mie de apartamente.

Un ultim titlu la care vom face referire din „Gazeta de Săveni” este: „Cultură…nu glumă” (30 octombrie- 4 noiembrie 2000), unde se spune: „Săvinenii au două case de cultură. Una care se prăbuşeşte din cauza vechimii, cealaltă din cauza reformei”. Situaţia a rămas aceaşi şi în anul 2008: o casa de cultură ce serveşte ansamblului folcloric „Floarea-soarelui” ca loc de repetiţie (ansamblu care a obţinut numeroase premii regionale şi naţionale la concursurile de profil), iar din a doua nu vedem decât fundaţia, mediul propice dezvoltării culturilor de bacterii şi spaţiu de odihnă pentru maidanezi.

Paradoxal, Săveniul mai reuşeşte să respire tocmai prin cultură. În afară de câteva scandaluri politice şi prezentări în mass-media despre „Patria tizicului” sau „Gara prin care nu trece trenul”, despre orăşel se răspândesc informaţii cu privire la rezultatele elevilor la concursuri şcolare şi extraşcolare, despre lansări de carte ale autorilor locali sau expoziţii găzduite de Muzeul de Arheologie.

De pe băncile liceului din oraş (care anul acesta serbează semicentenarul) au debutat editorial elevii Bogdan Romaniuc (cu placheta de proză scurtă, „Clopotul mut”, 2001) şi Cătălina Buhaciuc (cu volumul de poezie „Peştera ascunsă”, 2007. Alţii s-au remarcat la concursuri literare judeţene şi naţionale (trofeul concursului de poezie „Aripi deschise” a ajuns în doi ani consecutivi, 2006 şi 2007 la elevii Liceului din Săveni).

Lipsa alternativelor pentru tinerii din Săveni şi atitudinea miserupistă a părinţilor indiferenţi faţă de actul cultural mă duce cu gândul la afirmaţiile poetului (de origine botoşăneană) Dan Sociu: „Cunosc zeci de adolescenţi botoşănenicare scriu poezie dar se tem să o mărturisească. Pentru că trăiesc într-un târg cu mentalitate de curvă, un târg unde indivizii care câştigă peste 1000 de euro pe lună nu au nicio carte în casă. Să spun şi eu, ca Lucian Pintilie, lasă-i, mă, să moară proşti? Dar copiii lor ce vină au?”. Apoi mă gândesc că afirmaţia e valabilă nu doar pentru Botoşani sau Săveni ci pentru fiecare oraş din România, în epoca globalizării şi promovării inculturii.

Într-un un târg provincial evenimentele cultural – artistice sunt rar întâlnite, dar la Săveni, cel puţin o dată la doi ani se ţin „Şezătorile iernii” cu scriitori şi artişti botoşăneni, dar şi tinere talente locale şi Festivalul „Miahil Sorbu”. Evenimente se pot considera şi lansările de cărţi ale unor autori locali (Traian Calancea, Boris Ioachim, Lucian Alecsa),expoziţiile de grafică şi pictură semnate de Emil Karannica, spectacolele oferite de ansamblul „Floarea-soarelui”, şedinţele de cenaclu sporadice ale liceenilor sau dezbaterile moderate de Bogdan Romaniuc, apariţiile revistelor „Jurnal Şcolar” (revista elevilor de la Şcoala Genreală Nr. 1 coordonaţi de profesoarele Florica Nechifor şi Elena), „Geopolis” (revistă cu profil geografic coordonată de profesorul Dumitru Pancu apărută ca urmare a cercetărilor şi observaţiilor membrilor Cercului de geografie Geopolis ) , „La Petite Gazette” (revistă de franceză apărută sub îndrumarea profesoarei Alina Ilie).

Săveniul nu ştie să îşi păstreze memoria (lipseşte o culegere din folcorul local despre care se fac referinţe în Monografia Comunei Vlăsineşti scrisă de profesorul Gheorghe Burac), iar clădirile ce ar trebui să amintească de câteva personalităţi locale nu o fac. În acest sens, pe localul Grădiniţei „Pinochio” nu se găseşte o placă comemorativă să specifice că in acea casă s-au născut fraţii Alexandru şi Mihai Ciucă; casa în care s-a născut scriitorul Valeriu Emil Galan este astăzi un bar care nu aminteşte cu nimic de autorul romanului „Bărăgan”, iar liceul din oraş poartă numele „Grupul Şcolar Dr. Mihai Ciucă” deşi ar fi fost cuvenit să poarte numele „Fraţii Ciucă”, ambii având o importanţă deosebită în medicină (veterinară şi umană), cum e cazul Colegiului Naţional „Fraţii Buzescu” din Craiova . Rareori când se vrobeşte despre oraşul Săveni se face referire la personalităţi contemporane născute aici (traducătorul Emanoil Marcu şi eseistul Cristian Bâdiliţă).

Se mai întâmplă vara ca oraşul să fie „asaltat” de turişti, botezaţi de localnici „moştenitori”, evrei care au părăsit localitatea după anul 1948. Din parfumul târgului evreiesc de la începutul secolului al XX-lea, când populaţi evreiască depăşea ca număr romanii, nu au rămas decat case specifice (pe străzile Tudor Vladimirescu şi 1 Decembrie), cimtirul evreiesc, sinagoga şi câteva beciuri mari săpate sub stradă, beciuri care au dat naştere unor legende locale; localnicilor le place să creadă că oraşul este traversat de tuneluri ce leagă diferite obiective importante (Biserica Sf. Gheorghe, Biserica Sf. Neculai şi Muzeul de Arheologie, un ratoş vechi a cărui vechime s-a pierdut odată cu trecerea anilor), când de fapt este vorba doar despre câteva beciuri.

Oraşul intră în categoria „oraşelor de cinci minute”: în cinci minute poţi traversa Săveniul dintr-un capăt în altul. Dar chiar şi aşa, observi, la finalul plimbării că pe pantofi s-a aşternut un strat gros de praf. De fapt, nu pantofii sunt de vină, ci oraşul: peste Săveni s-a aşternut praful, iar oraşul abia mai aruncă, din când, în cand, câte un semn de viaţă.

Un oraş, noaptea…

Bogdan Romaniuc

Noaptea, pe o stradă plină de gropi care crează imaginea unui şantier pustiu, miros de gunoaie în putrefacţie şi figuri grăbite de câini vagabonzi, cupluri gălăgioase ce se mişcă ca într-un furnicar gata să erupă de îmbâcseală, chipuri şterse de fum de ţigară şi băutură, plete lungi ce ascund crotale aurite – semnul distinctiv al sclavilor;
… noaptea, în oraşul meu murdar şi… „trist”.
Baruri şi discoteci pline de fum şi miros greu de transpiraţie murdară, beţivi ce-şi poartă cu greu carcasele putrezite de alcool, scene de mahala şi închisoare.
…noaptea, într-un oraş murdar şi…trist.
E foarte târziu, liniştea coboară încet şi zgomotele se pierd ademenite de întuneric. Paşi grăbiţi se mai aud pe stradă, … doar câţiva paşi, … atât, … noaptea…
În zori va răsări soarele, în oraş şi poate … în sufletul meu…

(din „Clopotul mut”)

nu mănânc şi nu dorm

2008-08-25T10:59:00.001+03:00

"i wish i could be close to you..."

acelaşi eu şi maniera
mea insuportabilă. furtună
care ne îngroapă într-un sicriu neîncăpător

chiar nu mai contează
e la fel de personal ca atunci când eşti înjurat de mamă
textul acesta se vrea acea mână de ajutor
uneori satisfacţie care să te scoată din starea de căcat în care te afli

eşti la fel de slabă ca înainte să te îngraşi
-am reuşit să te fac să mai zâmbeşti
te rog, şterge puţin obiectivul webcamului
acu nu-ţi văd ochii
noaptea nu o văd pe sor-ta când face sex
dar ţie-ţi aud lacrimile
"i wish i could be close to you"
iar gândurile mele fredonează
"so close nomather how far"
pot să zic
suntem pe aceaşi lungime de undă
dar prindem posturi diferite

de data asta nu am înţeles nimic
nici noapte bună
nu am avut nici un sărut cerşit
nu am câştigat nici ploaia la cărţi

în loc de motto, vorbele lui Rzv:
RzV SyW: ce mai astepţi
RzV SyW: eu n-am mai scris de o lună
RzV SyW: şi încerc să evit
RzV SyW: e ca la labă
RzV SyW: când îţi dai drumu'
RzV SyW: păi curge frate

în tren

2008-08-19T16:53:00.001+03:00

ea se lăsă îmbrăţişată de scaun
îşi învelea trupul într-o piele tot mai largă
să arate ca şi cum dumnezeu ar fi
făcut-o după chipul şi asemănarea lui

Osetia de Sud - Kosovo-ul de la Marea Neagra

2008-08-13T08:33:00.000+03:00

11 august:
-armata georgiana se retrage din osetia de sud

-rusia ocupa orasul gori

12 august:
-rusia continua focul de arme, atat in regiunea separatista cat si in status suveran georgia.

pe ce a mizat georgia in acest conflict, nu ne putem da seama. la un moment dat georgia avea 2000 de soldati in iraq fiind a patra putere militara pe acel front.in plus instructori militari si soldati americani au stationat si inca stationeaza in georgia. iar georgia este tranzitata de conductele de petrol si gaze naturale dinspre marea caspica (azerbaijan). poate ca aceste elemente l-au facut pe saakasvili sa creada ca in caz de agresiune din partea rusiei va interveni s.u.a.. nu a fost asa, in momentul de fata alterarea relatiei rusia-s.u.a. ar fi nu doar reluarea razboiului rece (de data aceasta in caucaz) ci disparitia de pe harta politica a lumii a catorva state.

prin aceasta interventia armata, rusia nu a demonstrat mai nimic: europa inca este dependenta de gazele rusesti; armata este pregatita pentru interventia in oreice moment; nu poti iesi prea usor din sfera de influenta ruseasca pentru a accede la democratie originala.

imi este greu sa ma gandesc la altceva: in 1944 trupele rusesti au intrat in romania si au "eliberat-o"; s-au retras apoi in 1958 dar li s-a simtit rasuflarea in ceafa pana in decembrie'89. in acest caz, la ce ne putem astepta in privinta viitorului georgiei?

pe 12 august, dupa 5 zile de la inceperea conflictului militar rusia - georgia, bilantul numara peste 2.000 de victime civile si 30.000 de refugiati, cateva avioane militare rusesti doborate si thinvali (capitala osetiei de sud) distrusa in totalitate ;un cameraman olandez si un reporter georgian au murit în raidul care a vizat gori.

ca o stire de ultima ora, acest conflict alimenteaza alte regiuni (separatiste) aflate in situatii asemanatoare: oficialii din transnistria anunta ruperea legaturii cu republica moldova in urma refuzarii chisinaului de a lua o pozitie in legtura cu situatia georgiei.

UN NOU CONFLICT ARMAT : Rusia ataca Georgia

2008-08-08T09:46:00.000+03:00

o stire de ultima ora: aviatia ruseasca bombardeaza capitala statului Georgia dupa ce armata georgiana a ocupat 8 sate din Osetia de Sud; Rusia, inca o supe-putere politica si militara ce isi permite aproape orice, in timp ce Georgia este un stat mic, iesit din sfera de influenta ruseasca, cu orientare democrtica si aspiratii la NATO;

RAZBOI IN CAUCAZ

conflictul a pornit noaptea trecuta (7-8 august) cand aviatia georgiana a bombardat diferite locatii; oficialii rusi raporteaza victime in randul civililor si soldatilor.

presedintele rus, Dimitri Medvev a convocat convocat Consiliul National de Securitate pentru a discuta despre situatia din Osetia de Sud, iar premierul Vladimir Putin a declarat ca actiunea din seara trecuta nu va ramane fara raspuns; in replica, George W. Bush cere rusilor incetarea imediata a ostilitatilor; la fel si presedintele georgian, Saakasvili, dar in acelasi timp, cere mobilizarea totala a armatei georgiene.

aviatia rusa a bombardat orasele georgiene Gori si Kareli.

Oficialii din Georgia sustin ca au intervenit in republica separatista Osetia de sud pentru a restabili ordinea constitutionala in regiune, in timp ce Rusia sprijina separatistii si doresc autonomie si autoguvernare pentru republica Osetia de Sud, care din punct de vedere juridic (si conform drepturilor internationale) apartine de statul Georgia (la fel ca si regiunea Abhazia). Osetia de sud este sprijinita de Rusia, care a intervenit cu investitii in infrastructura, dorind ca dupa autonomie republica sa se uneasca cu Osetia de Sud.

conflictul dintre Georgia si Rusia pe tema Osetiei de Sud a atins un punct maxim odata cu razboiul civil dintre anii 1991-1992, soldat cu peste 300 de victime. conflictele au continuat si in anii: 2004, 2006.

de remarcat ca Ucraina, Georgia si Azerbaijan coopereaza impotriva influentei rusesti.
......................................................................................................................................................
conflictul ia o noua intorsura din moment ce 50 de tancuri rusesti au ocupat capitala Osetiei de Sud (o regiune cu putin peste 3.000 kmp si 70.000 de locuitori) si a intervenit si infanteria.

"acest roman fierbinte scris cu moartea în gât"

2008-08-03T00:35:00.000+03:00

Nelegiuitul amant, Lucian Alecsa

De la primul contact cu romanul scris de Lucian Alecsa, fără a deschide cartea, doar privind coperta găseşti amprenta specifică autorului; titlul, „Nelegiuitul amant” continuă ideea (aparentă) pornită de celelalte două romane ale căror titluri duc cu gândul la sfera juridică („Recurs la joc secund”, 2000 şi „Judecătorul”, 2005).
Asemănările continuă în paginile romanului, prin secvenţele fantastice (un termen mai potrivit ar fi „metafizice”): fie că este vorba despre exeprienţa personajului-narator din „Recurs la joc secund” al cărui suflet este capturat de către pictorului Emil într-un tablou (episod ce aminteşte de romanul „The Portret of Dorian Gray ” , Oscar Wilde), fie că este vorba de judecătorul Paul Racu (cunoscut ca scriitor drept Pablo Racu) cercetat pentru dispariţia unui concetăţean ca urmare a publicării unui roman, „Faima de dincolo de moarte” în care personajul , inspirat din realitatea rodeşteană, moare subit (se poate face o aluzie la cazul Arthur C. Doyle, creatorul personajului Sherlock Holmes, când autorul a primit ameninţări serioase după ce într-una din creaţiile sale publicate l-a ucis pe Sherlock Holmes); fie că este vorba de trăirile şi transformările lui Lixandru Alecsandu.
La baza romanelor stă afirmaţia „Nu se poate, lumea-i pe dos, ce caut eu în aceste loc care nu-mi este cunoscut?” (afirmaţia lui Pablo, „Judecătorul”, pagina 183). Universul creat de Lucian Alecsa înglobează târguri de tip cimitir, săli de judecată, ospicii, baruri („La Profesor”; „Raiul boschetarilor”, „crâşma lui Herşcu”), psihopaţi, curve, artişti decăzuţi sau misterioşi, orăşeni rupţi de realitate, oameni pasivi şi mereu o entitate ce nu interacţionează cu personajele, dar care îşi face cunoscută prezenţa prin diferite manifestări fantastice.

„tânărul trubadur ce-mi cântă la priveghi”

Lixandru Alecsandru este un scriitor, în vârstă de cincizeci de ani, singur, cu doi copii pe care i-a abandonat şi care face gazetărie pentru a se întreţine. În primele şatezeci de pagini ale romanului este descris un episod monoton din viaţa lui, urmat de întâlnirea şi iniţierea în arta bahică a vecinului Valentin, o avalanşă de gânduri şi sentimente stârnite de întâlnirea cu Ofelia (tânără avocată) şi Gina (tânără profesoară), vulgaritatea celor două dame, aerul mustind a alcool din „raiul boschetarilor” , intrarea în scenă a unui cerşetor descurcăreţ - boschetarul Vasile Dulgheru, a unui coleg de redacţie cam băgăreţ, eşecul în flirt al ziaristului trecut de cincizeci de ani, atmosfera creată de tinerele versate, toate culminând cu o surpriză: apariţia unui personaj ce seamănă leit cu Lixandu Alecsandru , dar care arată mult mai tânăr, ca un posibil fiu „din flori” de existenţa căruia ziaristul se dezice şi care dă peste cap viaţa lipsită de giji a ziaristului.
Următoarele câteva pagini adună şi frământă coca formată din gândurile unui personaj ce suferă o metamorfoză (asemănătoare transformărilor din romanele precedente) : „Pătimaşe convulsii, mă strânge pielea ca o cămaşă de forţă, sufletul îmi înoată într-un mucilagiu greţos, sunt conştient de tot ce-i în jurul meu, îmi priveam mâinile(…), totul era în ordine, da, eram tot eu, numai că mă simţeam un străin în propriul meu trup, sau poate gravitam intratrupesc, tot eu eram orbita, dar şi punctul mişcător de pe ea, ciudat, mai concret, eram ca un spasm, o pulsaţie, nu mai eram subiectul, eram însăşi mişcarea, nu ştiu dacă vi s-a întâmplat să nu-ţi mai recunoşti propria ta persoană, jucam doar rolul unui Lixandru Alecsandu, cică aşa m-ar chema, ce-şi cunoaşte în amănunt personajul pe care trebuie să-l ducă în cârcă, să iasă cu el pe scena lumii şi să se identifice cu el până la suprapunere (…) ”

Personajul supus transformărilor foloseşte procedeul introspecţiei, cercetează fiecare „colţ” al sufletului , analizează, trage conculzii, explică rolul sufletului: „nimeni nu-şi poate defini întregul fiinţei sale, eu mă aştept să fiu altfel, mă târăsc pe brânci ca un melc cu sufletul în spinare, ce casă poate fi mai superbă decât sufletul? aici există cel mai mare confort, acum nu prea sunt sigur cine pe cine duce în cârcă (…)” şi se avântă dincolo de psihanaliză, trece pe tărâmul filosofiei, cu reflexii thanatice: „ce finit zemos poate fi infinitul! moartea se furişează încă de pe când suntem embrioni, din acel moment începe să ne moşească, ne îmbărbătează, ne leagănă, când ajungem să ştim pe ce lume trăim ne aruncă primele iluzii (…) ”

„nelegiuitul intrus”

Paranoia provocată de prezenţa misteriosului personaj (în intimitatea casei audeo o voce: „-Ascultă, babalâcule, nu cumva pe mine mă cauţi? Te văd tare răvăşit…” pe care iniţial o consideră iluzie) îi dezvoltă simţurile („Pe holurile blocului se auzeau voci de bărbaţi, simţurile îmi intraseră în alertă, urechile îmi erau ciulite ca ale unui iepuroi”), îi pulsează în vene teama, dublată de singurătate (înainte de a le întâlni pe Gina şi Ofelia, Lixandru întrerupese relaţia, bazată în principal pe satisfacerea nevoilor carnale şi mai puţin pe sentimente, cu doctoriţa Evelina, nimfomană mereu în căutarea de noi senzaţii şi experienţe). Acum îşi doreşte compania boschetarului Vasile Dulgheru care i-ar mai umple timpul şi i-ar limpezi gândurile. Criza capătă noi conotaţii, îi răscoleşte şi scoate la iveală gândurile şi sentimente îngropate adânc în conştiinţă: „Până la această vârstă n-am comis niciun lucru major; am transcris câteva gânduri aiurite, cică s-ar numi cărţi, dar pe care nu le citeşte nimeni, am făcut doi copii pe care i-am abandonat ca ultimul om, în rest nimic”; monologul vocii străine îi aduce reproşuri, vorbeşte despre un tot unitar care trebui să dispară, fiecare să se descurece pe cont propriu. Astfel Alecsandru ajunge la gândul sinuciderii: „Sinuciderea ar fi o eliberare,o evadare din corsetul insuportabil al corpului, m-aş linişte de-a binelea” limpezit de somnul neliniştit şi considerat „reînviere”. A doua zi gândeşte la rece şi trage concluzii pertinente în legătură cu neliniştile lui: „am să-i fac în ciudă nelegiuitului, n-am să-i dau satisfacţia să mă vadă în ştreang(…)” sau „mă voi strădui să mă răsfăţ în lărgimea gândurilor, o să-i fac în ciudă nelegiuitului intrus.” Începe să ia în considerare faptul că trăieşte iluzii , acest nelegiuit, chiar şi Gina fiind doar plăsmuiri ale propriei imaginaţii cu rolul de a-i colora viaţa.
Vasile Dulgheru, boschetarul, nu este doar un cerşetor mizer ci şi vocea conştiinţei ziaristului aflat în pragul nebuniei:
„ –(…) individul pare dubios. Cică şi seamănă leit cu mine.
- Dar ce, tu nu eşti dubios? Ha…ha…poate te urmăreşti singur, mai ştii ce ai în cap. (…) Toate astea-s doar în mintea ta, poate că nici nu există un asemenea individ. ”
În acest caz, conştiinţa este activată şi provocată de o sută de grame de votcă şi vrea să pună în ordine gândurile celui confuz, să înlocuiască pustiul din suflet: „Nu te las cu una, cu două, descarcă-ţi sufletul şi apoi pleacă unde vezi cu ochii. (…) Nu uita, tu m-ai provocat.”
La un moment dat, luciditatea îl cuprinde le Lixandru care ia în calcul varianta că mintea îi joacă feste: „Of, Doamne, cât o să mă chinui cu fantasmagoriile mele. Mă simt tot mai departe de realitate, chiar dacă înot zilnic în ea.”

„mi se fură destinul, secundă cu secundă”

Necunoscutul îi lasă, într-una din zile o scrisoare în cutie poştală şi îl inţiinţează pe Alex, băitaul lui Valentin, despre demersurile sale de a-l întâlni pe Lixandru. Scrisoare ridică noi semne de întrebare, dar aduce şi anumite lămuriri: „Ce-ar fi să fie vorba de un singur destin plagiat de unul dintre noi? Cu siguranţă, doar eu pot fi plagiatorul”, apoi aminteşte de copilăria petrecută într-o casă de copii, despre revelaţia întrebării „cine sunt eu?”, despre descoperirea lui Lixandru –cel care ar trebui să îi fie tatăl (pentru că este o legătură prea strânsă între existenţa şi gândurile celor doi), iar ca actualitate, despre faptul că s-a îndrăgostit de Gina. Letura scrisorii pune naratarul acţiunii într-o mare dileme şi îl provoacă la brain-storming; apar ideile de conspiraţie, complot, regret că şi-a părăsit copii, înjosirea la care s-a supune dacă ar răspunde scrisorii sau dacă l-ar întâlni, iar calea de scăpare pentru toate acestea ar fi sinuciderea. Deodată pierde şirul gândurilor şi se trezeşte pe un pat străin. „Tulai, Doamne, că bine arăţi, uite aşa învie mortul(…)” este replica lui Valentin, cel care l-a adus la spital în urma unei supradoze de Rudotel (Rudotel, comprimate, conţine medazepanum, se foloseşte pentru susţinerea tratamentului în stări de agitaţie, agresiune şi anxietate, în acţiuni declanşate de tensiuni psihice şi în tratamentul asociat unor boli nevrotice). Nu doar faptul de a se trezi în spital în urma unei tentative de suicid i se pare o minune, ci şi prezenţa doctoriţei nimfomane, Evelina Leonte, care îi declară dragostea şi se arată ataşată chiar dacă din partea pacientului primeşte doar repulsie. Lixandru nu-şi aminteşte mai nimic din zilele precedente, nu ştie motivul gestului nebunesc şi nu înţelege compasiunea celor din jur. Rămâne acelaşi încăpăţânat la propunerea Evelinei de a-şi petrece următoarele zile în locuinţa acesteia, vrea să se întoarcă în bârlogul lui, fără a mai fi deranjat: nici de Evelina, de intrus şi nici de vecinul Valentin. Până cedează cerinţelor celor apropiaţi (dar gândindu-se întâi că totul e un mare complot împotriva lui, şi că până prezenţa necunoscutului este o înscenare) afirmă: „sunt urmărit peste tot, da, mi se fură destinul, secundă cu secundă, mă lasă în ceaţă nenorocitul.”
Ajuns în locuinţa doctoriţei, sentimentul i se schimbă observând, în detaliu, fiecare facilitate de care va dispune, comparând cu apartamentul său. Schimbul scurt de replici cu Evelina se transformă în dialog, iar dialogul în confesiune tipică lui Alexandru, cu accente filosofice : „Moartea rezolvă tot, nu timpul, timpul este o ficţiune, o amăgire pe care am dus-o până la forma de concept, da, este o adunătură de căcăreze pe care le-am denumit secunde. Suntem obligaţi o viaţă să suportăm înţepăturile lor în măduvă sau în creier”. Momentele de comunicare sunt întrerupte de mişto-uri, filosofări sau izbucniri ale ego-ului bărbătesc, toate uitate după o bine-meritată partidă de dragoste. Lixandru devine el însuşi „nelegiuitul amant” când îl bucură ideea că el de fapt ar face amor cu Gina şi nu cu Evelina.Creierul funcţionează după propriile reguli şi nu ţine cont de împrejurări şi are puteri prea puţin cunoscute. Bucuria de moment a fanteziei se transformă în coşmar, Lixandru fiind martorul (oniric) unei partide de sex cu Gina … din care tocmai el lipsetşe, în locul său găsindu-se „intrusul”. Inconştient, creierul său îl controlează pe cel al tânărului, mai bine-zis îl bântuie cu toate perversiunile, gândurile ascunse şi amintirile nedemne, aceasta fiind legătura dintre cei doi bărbaţi ce poartă acelaşi nume, au aceleaşi trăsături fizice şi de comportament, dar diferă prin vârstă. Lixandru cel tânăr poate fi ceea ce Lixandru – bâtrânul nu a dorit să fie pentru societate, tot ceea ce stă ascuns în interiorul unui suflet şi se revarsă sub formă de venin.
Tânărul Lixandru nu va mai rezista şi îşi va pune capăt zilelor ca urmare a presiunii mentale pe care o exercita dublul său matur. Moartea va mai produce un ultim episod de agitaţie, anchetarea lui Lixandru ca principal vinovat pentru sinucidere conform unui bilet de adio lăsat de victimă, înmormântarea cu aspecte mistice şi, ca lovitură de teatru, retregerea Ginei la mănăstire.
După jumătate de an de la înmormântare, Lixandru pleacă înspre Negru Vodă, având în minte imaginea perversă a Ginei, dar la mănăstire o descoperă pe maica Alexia, care prin transformarea bruscă (atât pe plan fizic cât şi pe plan psihic – patru-cinci ore pe zi şi le petrecea rugându-se pentru sufletul tânărului Lixandru), prin vorbele şi rugăciunile ei, dar mai ales prin privirea ei calmă ce insufla doar linişte, îi limpezeşte sufletul şi gândirea. Slujba vecerniei şi plecare microbuzului scurtează brusc dialogul dintre cei doi.
Romanul se sfârşeşte simbolic, cu o nuntă fantastică; a o zi după vizita făcută Ginei la mănăstire, Lixandru se trezeşte în casă cu naşul Valentin, mireasa Evelina şi vreo douăzeci de nuntaşi , aparent, neinvitaţi. Personajului ce a alunecat pe lângă moarte şi nebunie nu îi vine a crede situaţia în care este pus şi îi vor trebui momente bune şi discuţii cu Valentin până să-şi dea seama de situaţia creată: pe patul de spital Evelina a promis că dacă îl pune pe picioare pe Lixandru îl va lua de soţ. Ritualul se încheie la ieşirea din primărie, unde se stârneşte furtună, pământul crapă şi praful se ridică. Are loc o metamorfoză (a câta?!) a lui Lixandru care, nemaivăzând oameni în jur, aude „Nene, nene, am asistat la o minune” . Apoi, întoarce capul spre mireasă, spre Evelina şi…dă peste zâmbetul ce acoperă faţa Ginei.

poemul extensibil

2008-07-24T22:22:00.001+03:00

pentru că citeşti două versuri şi înjuri
râzi cazi pe gânduri

m-am întâlnit de şase ori cu cezar
şi ultima dată am făcut un pariu ca deţinuţii din închisoare;
cine îl termină primul dă o navetă de bere

facem ca în tom & jerry, bye-bye bye-bye
până ne răzgândim
şi uităm să plecăm cu

fără bani aşteptăm la ia-mă nene
nu eşti domnişoară nu îţi este frică de întuneric
nici de oameni ce par dubioşi
îl scoţi pe andrei din buzunar
mai mare ca de obicei calm
îţi cântă un colind
pe jumătate uitat
don’t worry, jumătatea plină e mai grea
uneori mai scumpă
când nu contează
te faci ca ţi-e somn, caşti orice
să nu se vadă că plângi
eşti bărbat ,ce plm,
alţii aşa te consideră
nudailacrimipefemei
tu eşti roman ticu şi dragostea este a ta

un copil ce-l arde soarele
şi lumânarea şi străzile trec pe lângă dânsul fără să-l şuiere
şi aşternuturile albe devin faţa de masă
pline de polen şi picături de ceară
în mijlocul sufrageriei.

dreptul la replică

2008-07-19T18:31:00.001+03:00

[postare eliminata]

scrisoare către lume

2008-07-10T22:52:00.001+03:00

orbire în urma unui headbanging

2008-07-08T14:56:00.001+03:00

[postare eliminata]

s-a terminat cu lăbăreala numită BAC

2008-07-07T11:55:00.001+03:00

până acum mai bine de două săptămâni, agitaţie mare; fie că era vorba de baruri, parcuri,aleile şcolilor sau diverse locuri de unde puteai achiziţiona cărţi în format mic cu rezolvările subiectelor la bac, peste tot găseai un suflu nou. se apropia bacalaureatul.

între timp a şi trecut această lăbăreală, un episod de telenovelă cu fundal de manele.
dacă am fi de acord că acest examen este cel de maturitate, cu părere de rău afirm că noi, generaţia miserupistă, promoţia 2008, nu l-am trecut. este un adevăr. judeţul botoşani a avut promovabilitatea de peste 95% (plasându-l pe podium în ceea ce priveşte promovabilitatea pe ţară) , iar asta nu reflectă nicicum situaţia reală.

nu vreau să fac pe mironosiţa, condiţiile la bac au fost propice copiatului, de aceea unii spun că bacu nu a fost un examen de cunoiştinţe, ci unul de copiat. nu regret că am ajutat pe alţii la diferite probe şi nici că nu am dat bani la sport pentru a avea un 10 asigurat. într-un fel sunt amuzat: alţii au scos bani grei din buzunar, iar rezultatele nu au fost pe măsură (dau doar 2 exemple izolate : pentru un elev slab, ce s-a târât prin liceu, bacalaureatul a scos din buzunarul părinţilor 1.000 de ron, iar pentru un altul ce nu are nicio treaba cu sportul, fără condiţie fizică, doar ultima probă a costat 200 ron + protocolul, banii puşi în plic, atenţiile acordate comisiilor de la probele orale).

anul trecut din săveni, 2 elevi au fost eliminaţi din examen. anul acesta niciunul deşi:
- o comisie neanuţată formată din inspectorul general rusu şi o doamnă "ministerială" au intrat in sălile de exameni la penultima probă şi ... au găsit în banca unui elev plicul cu bani pentru supraveghetori (elevul s-a scos pretizând că banii în cauză sunt pentru a achita o rată lunară la bancă) , iar în altă sală au trecut cu vederea (deşi doamna s-a încruntat puţin când a văzut) caietul deschis aflat în banca unui elev eminent (din păcate, cel în cauză nu a avut nota de trecere exact la disciplina la care era să fie prins copiind);
- când ajungea comisia pentru a ştampila lucrările se auzea un "ssssssssst" prelung atât de la profesorul supraveghetor de pe hol cât şi la cei din sălile de examen, plus foşentul ciornelor, memoratoarelor sau paginilor rupte din cătţile cu rezolvări ale subiectelor.

în final vreau să precizez că deşi şi-au ros 12-13 ani coatele pe băncile şcolilor, unii încă nu au ştiut ce examen susţin; poate din emoţie, poate din grabă, un coleg de sală a scris citeţ pe foaie de examen : "bocoloreat". pledez pentru examenul de admitere la facultate şi pentru meditaţii cu "sugacii " din maternitate pentru a nu da greş la "examenul de bocoloreat"

stau în fotoliul acesta mai închircit decât am fost cuibărit în uterul tău mamă

2008-06-19T22:31:00.001+03:00

[postare eliminata]

rezultatele concursului naţional de poezie "porni luceafarul, 14-15 iunie 2008"

2008-06-18T14:32:00.000+03:00

Juriul celei de a XXVII-a ediţii a Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul...”, format din: Lucian Vasiliu, Cassian Maria Spiridon, Marius Chelaru,Valeriu Stancu, Liviu Apetroaie, Daniel Corbu, Liviu Papuc, Sterian Vicol, Florina Zaharia, Vasile Spiridon, Marian Drăghici, Paul Aretzu, Adrian Alui Gheorghe, George Vulturescu, Dumitru Chioaru, Paulina Popa, Ion Beldeanu, Nicolae Tzone, Leo Butnaru, Dumitru Augustin Doman, Virgil Diaconu, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Nicolae Corlat (secretariat), avându-l ca preşedinte pe George Vulturescu, a decis acordarea următoarelor premii:

Sectiunea Carte de debut în poezie:

- Premiul „Horaţiu Ioan Laşcu” al Filialei Iaşi a USR: Dumitru Necsşnu, pentru cartea
"Omphalos", Editura Axa, 2007;
- Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova: Daniela Popa, pentru cartea „Paper clips”, Editura Axa, 2008.

Secţiunea Poezie:

- Premiul Editurii Junimea şi al revistelor „Poesis” şi „Viaţa Românească” - Adrian Diniş, din Bucureşti
- Premiul Editurii „Convorbiri literare”, APLER şi al revistelor „Convorbiri literare”, „Poezia” - Andrei Siberschi, din Săveni
- Premiul Editurii Princeps Edit şi al revistei „Feed back” - Ana Maria Puşcaşu, din Petroşani
- Premiul Editurii Vinea şi al revistelor „Euphorion”, „Dunărea de jos” - Gabriela Ivaşcu, din Ştefăneşti, judeţul Argeş
- Premiul Editurii Emia şi al revistei „Hyperion-caiete botoşănene” - Despina Andreia Popovici, din Suceava
- Premiul revistei „Argeş” şi al revistei „Semne”- Răzvan Buzilă, din Botoşani
- Premiul revistei „Cafeneaua literară” - Bogdan Federeac, din Săveni
- Premiul „Revista Română” - Daniela Maria Varvară, din Constanţa
- Premiul revistei „Dacia literară” - Alexandra Emilia Bucur, din Bucureşti
- Premiul revistei „Porto Franco” - Maria Luminiţa Popescu, din Slatina
- Premiul revistei „Bucovina literară” şi al revistei „Luceăfarul” - Simona Dumitrache, din Caracal
- Premiul revistei „Acolada” - Ramona Ţăruş, din Săveni
- Premiul revistei “Familia” - Luiza Ţuculeanu, din Conceşti, judeţul Botoşani
- Premiul revistei „Ateneu” - Dana Cernuşcă, din Dorohoi
- Premiul revistei ”Familia” - Constantin Andrei Apostol, din Piatra Neamţ

Sectţiunea Interpretare critică:

- Premiul revistei „Convorbiri literare” - Liliana Saviţki, din Iaşi
- Premiul revistei „Poezia” - Mihaela Cazacu, din Rm Valcea
- Premiul „Revista Română” - Ana Maria Blanaru, din Suceava
- Premiul revistei „Poesis” - Dana Dugan, din Galaţi
- Premiul revistei „Feed back” - Vlad Sârbu, din Iaşi
- Premiul revistei „Hyperion” şi al revistei „Porto Franco” - Ana Maria Mangulică, din Constanţa

în cadrul "Zilelor Eminescu" au avut loc şi Recitalurile „Hyperion”- 2008

Pe 14 iunie 2008, în cadrul celei de a XXXIX ediţii a Zilelor Eminescu, au avut loc pe Pietonalul Unirii din Botoşani Recitalurile revistei „Hyperion- caiete botosşănene”, ediţia a VIII-a. În faţa unui public destul de numeros (recitalul a coincis cu timpul desfăşurării unui meci din cadrul Campionatului European), au citit poeţii: Cassandra Corbu, Angela Baciu, Nicolae Tzone, Paul Aretzu, Virgil Diaconu, Daniel Corbu, Dan Mircea Cipariu, Marius Marian Şolea, Indira Spătaru, Val Talpalaru, Marian Drăghici, George Vulturescu, Sterian Vicol, Paulina Popa, Florina Zaharia, Leo Butnaru, Lucian Vasiliu, Cassian Maria Spiridon, Valeriu Stancu, Nicolae Sava, Radu Florescu, Adrian Alui Gheorghe, Dumitru Chioaru, George Bădărau, Liviu Apetroaie. Au susţinut recitaluri cantautorii: Florin Săsărman şi Ion Zubaşcu.

şi s-au acordat Premiile „Hyperion” - 2008

Poezie: Nicolae Tzone, Radu Florescu, Florina Zaharia
Revistele: „Viaţa Românească”, „Dacia Literară”, „Poezia”, „Poesis”,
Pentru debut editorial: - Dumitru Necşanu, pentru cartea „Omphalos”, editura Axa, 2007
Speciale: Ion Zubaşcu, Florin Săsărman, Angela Baciu, Cassandra Corbu, revista „Porto Franco”.

"îngerii ca piese lego"

2008-06-10T23:52:00.000+03:00

îngerii îţi caută sub unghii pământul fertil
pe care să-l populeze
ei nu plătesc chirie
şi îşi pierd nopţile
în buzunarul cămeşii tale lăsate pe marginea scaunului
îngrămădiţi ca în sicriu
fac dragoste până îţi aud respiraţia de dimineaţă
câteodată li se taie noaptea de lucru
sau plătesc despăgubiri
câteodată ai coşmaruri şi ei nu-ţi vegheaza somnul
câteodată eşti umflat ca de ciroză
şi zgârii cu unghiile îngeri pregătiţi de decolare
dar asta se întâmplă câteodată
când uiţi să-ţi creezi un înger pentru fiecare mişcare
pentru fiecare cuvânt
îngeri pe care să îi ascunzi în ureche
ziua te impiedici de ei
uneori îi striveşti sub talpă
alteori joci cu ei lapte-gros
cam greu dar ei sunt ca nişte piese lego
poti face din 100 unul mai mare
pe care să îl ai ca tovarăş

o săptămână şi căutările ei. + concursul LicArt

2008-06-08T22:39:00.001+03:00

[mai interesant pare, însă, modul cum unii ajung pe acest blog; mă amuz văzând căutările lor pe google , ceea ce caută şiu ceea ce găsesc (un fel de "unde dai şi unde crapă"). câteva exemple de astfel de căutări:
pauza de iubire
kurt cobain furat
friendship poezie amintiri
poezii fumat
blog punte fata
cum sa fac un glob cu oglinzi
special...de dragoste
blog de poezii
ecosapiens - semnificatie
din revistele scolilor despre sfarsitul clasei a 4a
blog dragoste
ce frumos ai spus poem
blog despre fericire
poezie despre catelusi
cel mai frumos poem de dragoste
despre noi poezie
youtube primaria saveni
blog jocul tau emi
blog copii
blog arhitectura]

căţeluş cu părul creţ şi o poezie audio

2008-06-03T21:08:00.001+03:00

[postare eliminata]

cine a furat cenuşa lui kurt cobain?

2008-06-02T23:01:00.001+03:00

[postare eliminata]

goran bregovic - concert fara curent electric =))

2008-05-30T19:57:00.001+03:00

[postare eliminata]

schimbări pe blog şi săracii din vest, bogaţi în ţara noastră

2008-05-28T15:14:00.001+03:00

[postare eliminata]

vise de bătrân

2008-05-19T22:02:00.001+03:00

[postare eliminata]

heartrock, un festival aproape sigur

2008-05-18T14:22:00.001+03:00

duminica trecută am vorbit cu actorul florin aioniţoaie, co-prezentatorul de anul trecut al festivalului, despre heartrock. dumnealui punea ceva semne de întrebare în legatură cu ediţia de anul acesta. în schimb, de pe site-ul evenimentului aflu că, până la urmă, festivalul se ţine. afişul este sugestiv şi conţine informaţiile necesare celor interesaţi (http://www.heart-rock.tk/)

concursul naţional de poezie provers şi-a desemnat câştigătorii

2008-05-18T13:00:00.000+03:00

LISTA laureaţilor ProVERS 2008:

MARELE PREMIU pentru volum de debut (Căpşune în inima mea) şi premiul revistei CONVORBIRI LITERARE, Iaşi: Hose PABLO (Chişinău)

MARELE PREMIU pentru grupaj de poezie (67) şi premiul revistelor VATRA, Târgu-Mureş, STEAUA, Cluj-Napoca: Bogdan G. STOIAN (Comăneşti, Bacău)

PREMIUL I pentru grupaj de poezie (118) şi premiul revistelor DACIA LITERARĂ, Iaşi, POESIS, Satu-Mare: Dana A. POPA (Bârlad)

PREMIUL al II-lea pentru grupaj de poezie (45) şi premiul revistelor TRIBUNA, Cluj-Napoca şi POEZIA, Iaşi: Adrian DINIŞ (Bucureşti)

PREMIUL al III-lea pentru grupaj de poezie (13) şi premiul revistei VERSO, Cluj-Napoca: Cătălina CADINOIU (Bucureşti)

MENŢIUNE pentru grupaj de poezie (124) şi premiul revistei ECHINOX, Cluj-Napoca: Irina R. GEORGESCU (Bucureşti)

pentru mai multe detalii, accesaţi site-ul http://www.concursulprovers.ro

punte până la folk

2008-05-17T18:14:00.001+03:00

http://folk4noi.wordpress.com/

http://www.mirceabaniciu.ro/blog/

poezie română contemporană în varşovia

2008-05-16T20:32:00.001+03:00

zilele acestea, la varşovia se desfăşoară cea de-a cinzeci şi treia ediţie a târgului internaţional de carte, cel mai mare eveniment de acest gen din polonia.

la acest târg de carte românia este reprezentată de 10 poeţi: ileana mălăncioiu, emil brumaru, radu şerban, claudiu komartin,marius ianuş, angela marinescu, ioana nicolaie, ioan es. pop, simona poescu şi octavian soviany.

mai multe detalii, aici: http://www.observatorcultural.ro/10-poeti-romani-la-Varsovia*id_6-news_details.html

de la scumpirea carburanţilor la daciile (prost )tunate

2008-05-13T21:43:00.001+03:00

[postare eliminata]

ilie moromete există! la fel şi ziua internaţională a râsului;))

2008-05-11T20:59:00.001+03:00

acum o săptămână, duminică, 4 mai, a fost ziua internaţională a râsului…dacă tocmai aţi pufnit îm râs sau măcar aţi schiţat un zâmbet înseamnă că aţi celebrat-o!

în urma unui sondaj efectuat în marea britanie s-a demosntrat că graniţa între ficţiune şi realitate este una subţire, chiar inexistentă: majoritatea britanicilor (59%) sunt convinşi că sherlock holmes a existat în realitate, în timp ce winston churchill (27%) şi charles dickens (doar 3%) sunt considerate a fi personaje literare… să nu fiţi surprinşi dacă mergeţi în satul bunicilor şi îl vedeţi pe ilie moromete fumând în faţa porţii, îndemnându-va a sta de vorba cu el; ilie mormote…există!

despre goran bregovic la botoşani şi orientări politice

2008-05-09T21:10:00.002+03:00

mulţumesc lui cezar pentru pozele puse la dispoziţie.

manualul declaraţiei iubirii - pauza dintre vene, miruna vlada

2008-05-05T13:37:00.000+03:00

Miruna Vlada, nascută în 1986 a debutat în forţă în anul 2004 cu volumul „Poeme extrauterine” (Ed. Paralela 45) făcând valuri, asemănătoare unui tsunami în lirica douămiistă. Poezia ei vine pe portiţa deschisă de Angela Marinescu, pioneră a liricii feministe româneşti.

Catalogată la debut ca făcând parte din seria poetelor ce-şi „fac poeziile din propriile scursuri” (afirmaţie pe care nu o pot justifica), cel puţin al doilea volum nu are nimic în comun cu această etichetă, deşi poemele fac uneori abuz de cuvinte precum: „sânge”, „sângerări”, „transpiraţie”, „a freca”.

Volumul la care facem referire, „Pauza dintre vene” (Ed. Cartea Românească, 2007) îşi anunţa apariţia din timp, autoarea ţinând un blog al cărţii (mirunavlada.wordpress.com) prin care cititorii se pregăteau de primul cu volumul.

„Pauza dintre vene” se deschide cu trei moto-uri de tip constatări: „Acum e altfel./Acum mă uit în jos şi scriu despre sus.”; „Eu nu vreau să mor/Nu mai vreau să trăiesc”(Sarah Kane); „Aceasta e pauza dintre vene”. La Sarah Kane revine şi pentru a da moto poeziilor „Abonatul nu poate fi contactat (rugăciune)” şi „Note la albumul foto german”.

Sintagma care dă titlul cărţii se regăseşte în poemele „Va ţâşni” (…vreau să mă frec de moarte/ până ajung la pauza dintre vene)

Oraşul este o fiinţă vie împânzită de vene şi pârâiaşe de sânge; oraşul este o fiinţă tânără, hematomii sângelui sunt tinerii, „zeci, sute, sute de milioane de adolescenţi stau acum în fotoliu închirciţi şi îşi imaginează ani de-a rândul bulevardele marilor oraşe. Paşii lor apăsaţi se văd în întuneric. Tristeţea miroase şi ea a transpiraţie, a căldură bolnăvicioasă. „Ca speranţa trotuarelor.//adolescenţii îşi chinuie degeaba imaginaţia pentru că la ei tristeţea ia mereu forma unor pânâiaşe de sânge în urma paşilor. Şi bulevardele marilor oraşe sunt venele lor.”(„Bulevardele marilor oraşe spun Bonjur tristess iarăşi”)

Prin „Epoca roz (un buchet de flori vineţii)” sunt surprinse transformările adolescentei plină de vise („am visat că sunt o/poetă mistică/într-o placentă/pornografică//dar acum îmi beau minţile cu scârbă”; „eşti instinctuală ca o căţea/ din Manuca ai devenit Marta/ eşti hăituită ca o căţea”), schimbări reflectate prin prisma părerilor celorlalţi („oamenii m-au privit pentru o clipă/ ca pe o fetiţă veselă/ mi-am devorat apoi zâmbetul arid de femeiuşcă/ce tocmai lua/ primele lectţii de//simulare”; „cu fiecare poem încep să chelesc/cu fiecare rugăciune pe care mi-o înhib/ ei mă cred mai nimfomană”). O secvenţă din poemul „Gând de dimineaţă, simultan”,arată deja : „(…)o femeie-cicatrice/ goală pe dinăuntru/ ca un porţelan spart/ şi lipit la loc/ de mâna unui copil speriat/ nu am nici măcar/ consistenţa mercurului/ din termometru/ pe care îl visezi scurgându-ţi-se pe buze/în fiecare noapte”, iar în constatări, eul liric îşi descoperă senzualitatea proiectând-o partenerului de dialog: „m-ai visat aseară plutind (…)/ eram cel mai dulce coşmar al tău.”

Se evidenţiază o oarecare aplecare spre frica morţii, a sucidului, dar nu din lipsa poftei de viaţă, a depresiilor adolescentine, ci din contră, din dorinţa de a încălca legile nescrise şi a experimenta senzaţii noi: „(…) pâlcuri de gândaci răsar dimineaţa din podele (…)/ se zice că dacă îţi place să striveşti gândaci/ vei ajunge să te sinucizi(…)”; „vreau să mă frec de moarte/ până ajung la pauza dintre vene”.

Volumul seamănă cu o confesiune, şi uneori cu un dialog cu celălalt (acea entitate bărbătească definită în titlurile celor trei secţiuni prin pronumele „tine”, la care se raportează timpul diegezei „Pauză. Fără tine.”; „Pauză. Cu tine.”; „Pauză. Înainte de tine.” )

Inima este axul nu doar al vieţii umane , ci şi al existenţei de poet: „ai (…)/ ca orice poet/ o inimă cu care te îmbraci” („Va tâşni”) dar asta într-o lume în care gardurile /sunt mai mari decât casele/ carnea e mai multă decât inima mea” ( „Pleura”)

Poeziile Mirunei Vlada pot fi citite ca declaraţiile de dragoste ce alcătuiesc „Manualul de dragoste contemporană”; trupurile se contopesc („îmbrăţişarea mea îţi intră în umeri/ nu vreau să te ascund/ ca pe-un prignoit/ doar mă ascund în ce spun”- „Entropie”); gesturi supreme cu scopul de a înlătura stările nefavorabile celuilalt („îi voi ucide pe toţi pentru tine, îţi promit/ cu fardurile lor îţi voi picta/ pe cioburile disperării fluturi” – „Va tâşni”)
Din poemul „În gerul poetei” descoperim un „teatru al atingerii” şi o axiomă spulberată, iubirea nu e caracterizată doar prin căldură şi o flacără mistuitoare, ci şi prin frig : „degetele mele nu mai pipăie/ degetele mele privesc chiorăş/ acasă. îngropare. / şi frigul e un fel de a iubi/ şinele tatuate pe clavicula mea strălucesc/ în urma spasmului buzele tale balele mele. ”

Dintre imaginile des folosite sau obsesiile autoarei, uşor de identificat ca leitmotive, găsim : cuţitul, trupul de var, patul, renunţarea la haine, mimarea actului sexual, inimă, vene, degetele şi unghiile.

Cu tot cu imaginile de tip şoc (iubire, amintiri, cheaguri, bandaje, gemete, groază) şi cu „femeile cu o menstruaţie dantelată” ce-şi pitesc palmele între coapse, „Pauza dintre vene rămâne” un manual al declaraţiei de dragoste (neîmpărtăşite), un pas făcut peste nevoia biologicului cu picoare metafizice.

gânduri în preajma paştelui

2008-04-26T19:08:00.001+03:00

amintiri încă vii

2008-04-24T22:26:00.000+03:00

20 aprilie 2008, o zi de neuitat (prietenii ştiu de ce).

presat de timp (dacă ziua ar avea măcar 30 de ore 8->), las deocamdată pozele să spună o poveste cu nişte băieţi care din plictiseală s-au urcat pe biciclete şi...timp de 8 ore şi destul de mulţi kilometri au uitat să se dea jos. cei 5: eu (fede), andrei (noname), ady (berea), ion (ics) şi raul (zis şi....raul)

uitam să precizez (asta ca să nu mă fac de râs): eu abia cu o săptămână înainte învăţasem să merg pe bicicletă;))

arhitectura gândului - însemnări răzleţe din adolescenţă(1)

2008-04-22T20:03:00.000+03:00

***

când nu ne mai ajung degetele

să ne facem cruce

şi lumânări pentru a străbate întunericul

sfărmăm zei din lut

şi ne hrănim cu cioburi

***

ploaia-mi spală ultimele urme,

vântu-mi împrăştie paşii.

ieri am murit

şi mi-am îngropat existenţa în zâmbetul tău.

te rog, azi, aprinde-mi o lumânare la căpătâi,

eu nu mai am forţa de a renaşte,

nici curajul,

nici inima.

zâmbeşte prietenilor

să le aminteşti de mine,

pe mâine, te rog,
zâmbeşte pentru mine.

***

când nu mai avem rude şi prieteni

modelăm bulgări de lut

fără a ţine cont de asemănarea noastră,
ne ascundem capetele grele sub pământ,

vom simţi fiecare pas pe care îl face vântul...

trupul e doar carnea cu care ne îmbrăcăm existenţa

şi ce carne e haina asta!

***
de paşti se aprind lumânări

la mine inima

cu o flacără verde

prin care văd chipuri colorate

nici urmă de chin,

tinereţea este o rană

pe pieptul tău cald

***

de aici încep visele,

regretele se metamorfozează,

coşmarul devine spaţiul acţiunii.
doar zâmbetul, atingerea, poate sărutul

să fie ceva mai mult decât întunericul personal,
lumina

...poate...

pipăie-mi venele
şi nu-mi stinge ţigara de piele

tablouri de emil karannica

2008-04-21T16:48:00.000+03:00

emil karannica este curatorul muzeului din săveni.

este unul dintre intelectualii oraşului,recunoscut, nu doar pe plan judeţean ci şi naţional, ca pictor, grafician, caricaturist, dar şi drept unul dintre melomanii româniei.

între tablourile semnate karannica regăsim câteva autorportrete, câţiva bufoni, diferite peisaje - natură statică (a la van gogh).

aici puteţi vedea un slide-show cu câteva tablouri:

http://www.youtube.com/watch?v=enspKi3rvk8

spovedanie

2008-04-18T22:57:00.000+03:00

păşesc sfios în biserica plină
-muţeniemă închin,
sărut o icoană

... ... ...

preotului îi întind, fără a îngenunchia
un vraf de caietescoase din haină:
"părinte, acesta e jurnalul meu,
viaţa mea e un şir neîntrerupt de păcate;
arde caietele şi-ţi va fi mai uşor,
dumnezeu va citi păcatele în rotocalele de fum"

heartrock 2008

2008-04-17T17:38:00.000+03:00

data trecută am precizat că trupa BRUMA participantă la festival este din iaşi.erată, este din bacău.

5 trupe au confirmatpână acum prezenţa la festival şi se pare că maratonul concertelor se va desfăşura pe 28 iunie, pe 27 fiind pregătite alte surprize:

PARRICIDE
ABNORMYNDEFFECT(rep. moldova)
NECROVILE
INNERGRAVE
BRUMA

şi se pare că maratonul concertelor se va desfăşura pe 28 iunie, pe 27 fiind pregătite alte surprize.

pentru mai multe detalii, accesati site-ul: http://www.heart-rock.tk/

noaptea poeziei

2008-04-16T22:13:00.000+03:00

noaptea dintre 14 şi 15 aprilie a fost un tribut adus poeziei - un exerciţiu liric împreună cu aida hancer, din suceava; în ce a constat exerciţiul?pey ...fiecare a scris un "poem la minut", apoi am inversat personajele(ea a scris despre "nebunul" meu, iar eu despre "eden" al ei) şi rezultatul...se vede mai jos

un posibil ciclu al lui Eden. aida

*
când mă apropii
de lucrul de sus care mă mişcă
ţin în inimă iepuri care bat
o circulaţie sangvină
cu labe de argint
e ca un mecanism artificial
care trăieşte
din lucrurile moi
din care trăiesc
sa poate că tot corpul meu e alcătuit
aşa cum cum a fost natura
la început
un teren viran
cu murdărie oarbă
sub un cerc de lumină care fixează
o umbră fantezistă
eu n-am umbră
şi nici puterea să mă ridic
ca în natură
un copac-algă

**
eden eden
când nu porţi nimic
să-ţi ferească de soare coastele
vine femeia ta
şi îşi lasă umbra
ca un chin
peste inima ta

globul tău pe care-l crezi de foc
e un glob de oglinzi
dar tu te bucuri
că vezi un foc de paie umflat cu lumini
din toate direcţiile

eden
tu exişti în femeia ta
fiind mai viu în Dumnezeu
nu eşti un om singur
eşti o categorie
de linişti

paşii tăi care nu se aud niciodată
pe lună să-i faci eden
dacă vei avea drum acolo

Şah – mat :)) bogdan

mână ei ridicată în semn de pace se lăsă
peste trupul meu
grea cât o noapte fără geacă

îţi lipsesc oasele şopteşti, îţi lipsesc.
cenuşa lor stă bine
într-o tăietură superficială pe inimă
-nu a sângerat, eşti mai rece ca mâna mea
o lacrimă măcar,
una nu ai îndrăznit să verşi,
mereu te plângi,
dar nicodată nu ai fost văzut plângând.

jucătorul va veni şi va muta nebunul de lângă regină
într-o zi
poate într-o clipă
visul se va desface ca o ţesătura de proastă calitate

la final, spânzurat de semnul întrebării,
nebunului îi i se ia identitate
e alungat din propriul regat
fără a-şi lua un cal,
turnurile par a-l păzi
-până unde
-până când

norii plini de sentimente s-au adunat
deasupra tablei de joc:
„la noapte are să plouă”
grăbeşte-ţi mutarea,
ceasul ticăie, 5 minute şi
realitatea deconspirată de vis va ceda.

nimeni nu ştie ce va urma, poate nebunul.

aida:

nebunule regina te joacă
aşa cum îi place
frumoasă
prezentă mereu
în arena duşmanilor tăi
ucigând în diagonală
şi în toate direcţiile imperiului vostru
regina te iubeşte

nebunule
regina te joacă aşa cum îi place
ea ţi-ar tăia calea
te-ar face regele ei

în jocul simbolic
al pieselor scoase
regina e arma
imperiului mut
nebunule
clopot de oase
iubeşti
dar şi mori
fără scut

nebunule
regina te joacă
aşa cum îi place
şi-apoi se întoarce la regele alb
tu eşti o lumină
culeasă din iad

de câţiva ani
în jocul de şah
nu mai contează culorile

Eden şi-a uitat umbrela pe ploaie , bogdan

Eden nu ar fi un bărbat care să iasă în evidenţă
dacă i s-ar cunoaşte trăsăturile feţei,
din spate pare o femeie cu un copil de mână
şi când te apropii
realizezi că el se pluteşte deasupra străzii
ca o umbră a dimineţii
dar niciodată nu dispare.

Eden s-a îndragostit
dar asta nu ar fi o problemă,
el şi-a luat caii în buzunarul de la piept
şi aşteaptă ploaia noastră cea de toate zilele
spre a călări curcubeul şters şi plictisit
până ajunge în starea de imponderabilitate
şi de acolo până pe lună nu trebuie decât să respire,
el nu păşeşte

inima lui e un animal inchis în trupul lui Eden
că o atracţie la circul de stat,
zgomotul pe care îl face sperie şi visele întunircului

a început să plouă, azi ne luăm rămas bun de la Eden

noi confirmări la festivalul heartrock botoşani 2008

2008-04-15T18:18:00.000+03:00

vrând-nevrând se apropie bacu' şi odată cu acest examen vine şi festivalul heartrock botoşani, anunţat iniţial pe 30 mai şi 1 iunie, reconfirmat apoi pe 27 şi 28 iunie a.c. - poate că anul acesta după ce voi susţine proba scrisă la limba şi literatura română mă voi urca cu prietenii într-o maşină şi ne vom opri pe versantul cornişa unde se vor ţine concertele.

primele zvonuri în legătură cu festivalul au apărut la mijlocul lunii martie şi arătau un astfel de program posibil:

31 mai

ROTTING CHRIST(GRECIA)-black metal

Hathor(Galaţi)-black metal păgân

Dies Irae(Bucureşti)-black metal

Avatar(Bucureşti)-death metal tehnic

Implant Pentru Refuz(Timişoara)-hard-core/metal

Sincarnate(Bucureşti)-doom metal

Mada Faca(Braşov)-thrash metal

1 iunie

PARRICIDE(Polonia)-death/grind metal

Cadavrul(Constanţa)-death/grind metal

Innergrave(Iaşi)-brutal death metal

Necrovile(Cluj)-brutal death metal

Abnormyndeffect (Moldova)-death grind
Dakon (Moldova)-dark-death metal

acum o săptămână apar şi comunicatele oficiale, trupele NECROVILE (cluj) şi PARRICIDE (polonia) au confirmat prezenţa în cadrul festivalului.

timpul trece, iar trupele confirmă; astăzi au mai apărut două confirmări: BRUMA (iaşi, speed-trash metal) şi INNERGRAVE.

"nu exită liceu fără dumnezeu"....sau poate?

2008-04-14T20:29:00.001+03:00

[postare eliminata]

improvizaţia nopţii

2008-04-13T00:16:00.000+03:00

sssst! e noapte
dar asta nu ştie nimeni;
e o improvizaţie,
dar nici asta nu o ştie cineva

repet, e noapte,
camera musteşte a singurătate,
totul tace;
e piesaj bacovian.

mă cauţi,
te caut-nu te găsesc
şi încerci să-m scrii

şi nu ştiu decât
că fluturii nopţii cap-de-mort
-ce frumos sună,
se izbesc cu aşa-zisul lor cap
de becul economic
ce se încăpăţânează
să răsfrângă întunericul.
şi nu păţesc nimic,
se ridicăşi-i reiau zborul

dar eu
rămân aici,
te aştept,ce faci?
mai vii?!

se apropie miezul nopţii
şi te caut cu disperare pe întuneric
întuneric….raza de lumină
o aştept ca pe-nu mesia ce întârzie să vină

te rog,
doar tu…
vino…
doar atât…

şi varianta audio: http://www.trilulilu.ro/phedeman/a778f9587f60f0

gândul ce ne desparte

2008-04-08T21:03:00.000+03:00

fără prea mult zgomot

ultimul spin a căzut de pe trandafir
mă poţi îmbrăţişa uşor
fără frică acum

nimic nu ne desparte
doar distanţa

aşa, scoţi mâna din buzunar,
îţi cad aripi de fluturi înnegrite
şi rupte la colţuri
o întinzi, nesigură, spre mine
eziţi o clipă,
o clipă eviţi.

şi

îţi scriu un gând
pe dosul palmelor împreunate
pentru rugăciune
să pot măsura
distanţa ce ne separă

un gând doar.

lumea ghiţunelor

2008-04-06T21:39:00.000+03:00

beţivii pot fi persoane de referinţă întro comunitate…săveniul se respectă şi îşi are şi el beţivii notorii…reprezentativi pentru oraş sunt „ghiţunele” (după porecla „ghiţuna” pe care a purtat-o ani de zile unul din membrii grupului lor, decedat nu cu mult timp în urmă).cum recunoşti mebrii acestui grup? pey – în afară de faptul că stau ziua pe una din băncile din apropierea smart-ului (pe scurt, în faţa clădirei judecătoriei), cu sticle de „mona” (spirt) în mână, după aspectul neîngrijit şi mirosul specific, că au faţa umflată de băutură sau că stau cu mâna întinsă după 1leu în faţa maşinilor străine, la altceva nu mă pot gândi pe moment…
nu voi da nume pentru că aceşti oameni au familii care nu le seamănă şi pentru că cele trei ghiţune nu au fost dintotdeauna aşa; ultimul membru al grupului, care şi-a căpătat acest statut după moartea adevăratului „ghiţuna”, a fost ofiţer al armatei române – este şi acum colonel în rezervă. nu e din părţile locului, a ajuns aici în urma disponibilizării la câţiva ani după revoluţie, în scurt timp cuprinzându-l patima băuturii(nicio informaţie despre familia lui). cel căruia abia i se mai văd ochii din cauza figurii îmbâcsite de alcool a fost şofer – tractorist la primărie; soţia încă încearcă să-l aducă pe drumul cel bun, dar nu reuşeşte, nu reuşeşte nici măcar să-l aducă în fiecare noapte sub acelaşi acoperiş cu ea (cei 3 deseori îşi petrec nopţile în clădirea părăsită a pediatriei – viitoriul sediu al jandarmeriei). cel mai vechi membru al grupului, şi el fost tractorist (la c.a.p.), spune lumea că ar fi victima unui blestem din partea tatălui. întâmplarea pe care o redau pe scurt este cât se poate de reală; el era copil şi părinţii lui, în urma unui conflict cu bunicul acestuia, îl închid în beciul casei(din satul tudor vladimirescu, din apropierea săveniului). vecinii au fost anunţaţi că bătrânul a plecat la unul din copii, undeva în vestul ţării şi au crezut miniuna (vecinii nu erau chiar apropiaţi întrucât familia cu pricina locuia undeva pe vârf de deal). după zece ani, bătrânul reuşeşte să scape (în acest timp copiii lui îi aruncau mâncare şi apă printro deschizătură din capacul ce acoperea beciul) şi a ajuns la vecini – vecini care la început nu-l credeau: era neîngrijit, abia vedea, iar barba îi ajungea până la brâu. atunci el şi-a blestemat copiii (şi se spune că blestemul părinţilor se adevereşte şi dăinuie până la a şaptea generaţie) – restul poveştii bătrânului e istorie, iar soarta nepotului, unul din cei 3 „ghiţunce” ar fi cauzată de acest blestem.
poveşti, istorii, destine schimbate din cauza unui viciu devenit mai mult decât obsesie…
un singur lucru remarc: shakira, pe care o vedeai mereu la ghenele de gunoi strângând diferite deşeuri, pe care de multe ori o vedeai cazută pe stradă, beată şi pişată, shakira care pentru 1 leu sau 50 de rom ar fi făcut o felaţie, shakira a trecut deocamdată peste acest viciu…sunt câteva săptămâni de când timpul şi-l petrece acasă, are grija de copii (pe care nu îi mai vezi în faţa smartului cerşind) şi de soţ (care a fost cândva unul din oamenii care lucra la interiorul casei poporului din bucureşti)…poate reuşeşte astfel să-şi mai îndrepte din greşelile „tinereţii”. sunt curios dacă este şi vre-unul din ghiţune care să-şi reia viaţa, viaţa normală… speranţa moare ultima - şi când moare, nu mai are cine să plângă...

mesaj îngerului meu păzitor aflat în concediu medical

2008-04-04T16:47:00.001+03:00

azi mi-am luat un tricou nou
şi o perche nouă de blugi
şi m-am gândit la tine,
în cel mai scurt timp
am să-ţi trimit o pereche nouă de mănuşi
şi un fular fără imprimeu
să nu-ţi mai fie chiar aşa frig
acolo sus(banuiesc că nu e chiar cald)

ştiu că iar s-a scumpit petrolul
şi de aici toate celelalte scumpiri
dar...norii radiază în continuare răceală
şi ploaia e rece;

timpul s-a mai dezgheţat
-degeaba

p.s.:ai grijă cum păşeşeti
să nu aluneci pe-un nor
că acolo sus e ca în baie
mereu apă pe unde calci
dacă nu e mama acasă

încă există erotism şi sensibilitate...încă

2008-04-03T18:30:00.001+03:00

summit fericit

2008-04-02T21:25:00.001+03:00

mă vezi pe stradă şi mă saluţi
-summit fericit
să ne auzim de bine şi să vorbim mai des
dacă ne vedem tot mai rar

ăsta va fi salutul nostru
-summit fericit
avem 3 zile libere
3 zile în care putem face lucrările restante
şi toate cele.
dacă nu era summitul
(-summit fericit!)
2 nopţi nedormite şi 3 zile blestemând
am fi pierdut cu restanţele

trec peste toate indiferent
şi aprind ţigara
un monte carlo
e tare ca o femeie fără sâni

asta nu are treaba cu nimic
dar cred că are legatură cu
summitul fericit.

-text scris în urma unor discuţii serioase :)) cu un amic, student în bucureşti. deci, summit fericit!

copii de azi pacă-s mai trişti ca noi

2008-04-01T15:02:00.001+03:00

[postare eliminata]

coşmarul ce imită perfect realitatea

2008-03-31T17:19:00.001+03:00

[postare eliminata]

cel mai frumos poem de dragoste contemporan

2008-03-29T17:18:00.000+02:00

constelaţie

dan sociu

spui că nu eşti

făcută din dragoste

atunci de unde

atâta dragoste în tine

spui că nu te-au vrut

ai tăi

te vreau

(din volumul "VIV" apărut în colecţia de poezie underground "no name")

Dan Sociu s-a născut la Botoşani pe 20 mai 1978. A debutat în 2002 cu volumul "borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână", pentru care a primit Premiul pentru Debut "Mihai Eminescu". A urmat, în 2004, "fratele paduche". Volumul "cântece eXcesive", publicat în 2005 la Cartea Romaneasca, a fost desemnat de Uniunea Scriitorilor din Romania cea mai bună carte de poezie a anului(pentru prima dată s-a acordat acest premiu unui scriitor ne-membru al U.S.R.). Recent a apărut la Polirom cartea "Dragostea e un câine venit din iad": 61 de poeme de Charles Bukowski, a caror traducere este semnată de Sociu.

La începutul lunii februarie i-am trimis un mail cu câteva poeme lui Dan Sociu să văd p părere sincera din partea unui scriitor prezent deja în manualele şcolare. Răspunsul primit după două zile a fost sincer şi plin de sfaturi (critica e constructivă , lauda destructivă):

Fri, 8 Feb 2008 03:59:48 -0800 (PST)
"dan sociu" dansociu@yahoo.com

Salut Bogdan!
Ce pot să-ţi zic e că deocamdată nu pot să-ti zic mare lucru despre textele tale, nu e încă nimic personalizat, autentic în ele. Eşti într-o fază mimetică, numai că ţi-ai luat ca modele de imitat o poezie modernistă desuetă. încearcă să citeşti cît mai multă poezie contemporană şi cît mai mulţi poeţi mari (nu numai contemporani) şi încearcă să scapi de fetişuri poetice gen " ochii priveau în nefiinţă", schimbă-ţi vocabularul, urmăreşte imaginile care te impresionează pe tine, care au legatură cu eul tău adevărat.
Toate cele bune, sper sa mai vorbim,
Dan

oficial, emi are site personal

2008-03-28T22:42:00.000+02:00

am tot aşteptat noi cât am aşteptat, dar iată că răbdarea ne-a fost răsplătită, emi tocmai a finalizat munca la site: http://drawingzone.9k.com/

arpegiu

2008-03-28T07:21:00.001+02:00

totul se schimbă

pe cerul săveniului se formează cei mai frumoşi nori
tu porţi în ochi cheile cerului
azi eşti sfântu'petru
tu hotărăşti cine are dreptul la o bucată de cer sau nu

străzile necirculate se subţiază
ca venele înţepate de prea multe ori

oraşul prinde riduri pe blocurile socialiste
şi le lasă peste balcoane
ca mărgelele buncii:
eu am ştiut mereu că nu-s perle, dar
ea amăgindu-mă
îmi hrănea curiozitatea

un suflu nou lipseşte

arăt penibil întinzându-mi zâmbetul pe faţă
ca pe-o masca de care oricum mă pot lipsi.

bilanţ personal după doi ani de la debut

2008-03-27T13:52:00.001+02:00

-iunie 2006, premiul revistelor „Convorbiri literare” şi „Poezia” la concursul naţional de poezie „Porni Luceafărul…”
-septembrie 2006, premiul revistei „Cronica” la concursul „Corneliu Popel”
-septembrie 2006, includerea mea în proiectul scriitorului Gellu Dorian, „Antologia poeţilor botoşăneni de la Mihai Eminescu în zilele noastre”
-octombrie 2006, prezent cu un grupaj de poezii în revista „Poezia”, toamna 2006
-noiembrie 2006, premiul special al juriului la concursul „Aripi deschise”
-noiembrie 2006, prezent în antologia „Aripi deschise”, Ed. Geea, Botoşani
-decembrie 2006, prezent în revista „Hyperion” nr 2-4/2006
-decembrie 2006, prezent în revista „Ţara de sus”, nr.4/2006
-decembrie 2006, prezent în revista „Constelaţii ieşene”, nr. 3-4/2006
-martie 2007, prezent în revista „Poesis”, nr 1-2/2007
-aprilie 2007, o poezie la rubrica „Poemul săptămânii”, „Evenimentul de Botoşani”(13 aprilie)
-iunie 2007, prezent în antologia „Porni Luceafărul”, Ed. Axa, 2007
-iunie 2007, premiul revistei „Porto-franco” la concursul „Porni Luceafărul…”
-iunie 2007, participant la al doilea Congres Naţional de Poezie (Botoşlani)
-decembrie 2007, prezent în revista „Ţara de sus”, nr 4/2007
-decembrie 2007, Trofeul concursului „Aripi deschise”
-decembrie 2007, prezent în antologia „Aripi deschise”, Ed. Geea, Botoşani, 2007
-februarie 2008, participare la „Şezătorile iernii” – Săveni

Desen de Emi

2008-03-26T17:37:00.001+02:00

ultima poezie publicată pe suport de hârtie

2008-03-25T23:27:00.000+02:00

fumez cu pofta sfinţii ăştia

2008-03-25T14:08:00.000+02:00

mi-e greu să mă las de fumat
să renunţ la sfinţii
pe care îi fac din fum
şi aureola lor de la capătul filtrului înnegrit

fumez cu poftă

sfinţii ăştia îmi alimentează visele
joint joint joint joint
mă trezesc dimineaţa
şi mă roagă să le dau iar viaţă

ţigară din câlţi învelită cu hârtie de ziar

sfinţii ăştia seamănă tot mai mult a draci
eu îi fac ei mă posedează toata ziua
şi mereu li-i setevor aburi de bere
minim 7 grade

5 minute 5 minute vor 5 minute
cel puţin o oră pe zi doar pentru ei
şi pentru mine cât mai puţin

fumez cu poftă sfinţii ăştia
înveliţi cu hârtie de ziar şi aburi de bere