poemul extensibil

pentru că citeşti două versuri şi înjuri
râzi cazi pe gânduri

m-am întâlnit de şase ori cu cezar
şi ultima dată am făcut un pariu ca deţinuţii din închisoare;
cine îl termină primul dă o navetă de bere

facem ca în tom & jerry, bye-bye bye-bye
până ne răzgândim
şi uităm să plecăm cu

fără bani aşteptăm la ia-mă nene
nu eşti domnişoară nu îţi este frică de întuneric
nici de oameni ce par dubioşi
îl scoţi pe andrei din buzunar
mai mare ca de obicei calm
îţi cântă un colind
pe jumătate uitat
don’t worry, jumătatea plină e mai grea
uneori mai scumpă
când nu contează
te faci ca ţi-e somn, caşti orice
să nu se vadă că plângi
eşti bărbat ,ce plm,
alţii aşa te consideră
nudailacrimipefemei
tu eşti roman ticu şi dragostea este a ta

un copil ce-l arde soarele
şi lumânarea şi străzile trec pe lângă dânsul fără să-l şuiere
şi aşternuturile albe devin faţa de masă
pline de polen şi picături de ceară
în mijlocul sufrageriei.

stau în fotoliul acesta mai închircit decât am fost cuibărit în uterul tău mamă

[postare eliminata]

"îngerii ca piese lego"

îngerii îţi caută sub unghii pământul fertil
pe care să-l populeze
ei nu plătesc chirie
şi îşi pierd nopţile
în buzunarul cămeşii tale lăsate pe marginea scaunului
îngrămădiţi ca în sicriu
fac dragoste până îţi aud respiraţia de dimineaţă
câteodată li se taie noaptea de lucru
sau plătesc despăgubiri
câteodată ai coşmaruri şi ei nu-ţi vegheaza somnul
câteodată eşti umflat ca de ciroză
şi zgârii cu unghiile îngeri pregătiţi de decolare
dar asta se întâmplă câteodată
când uiţi să-ţi creezi un înger pentru fiecare mişcare
pentru fiecare cuvânt
îngeri pe care să îi ascunzi în ureche
ziua te impiedici de ei
uneori îi striveşti sub talpă
alteori joci cu ei lapte-gros
cam greu dar ei sunt ca nişte piese lego
poti face din 100 unul mai mare
pe care să îl ai ca tovarăş

căţeluş cu părul creţ şi o poezie audio

[postare eliminata]

manualul declaraţiei iubirii - pauza dintre vene, miruna vlada

Miruna Vlada, nascută în 1986 a debutat în forţă în anul 2004 cu volumul „Poeme extrauterine” (Ed. Paralela 45) făcând valuri, asemănătoare unui tsunami în lirica douămiistă. Poezia ei vine pe portiţa deschisă de Angela Marinescu, pioneră a liricii feministe româneşti.

Catalogată la debut ca făcând parte din seria poetelor ce-şi „fac poeziile din propriile scursuri” (afirmaţie pe care nu o pot justifica), cel puţin al doilea volum nu are nimic în comun cu această etichetă, deşi poemele fac uneori abuz de cuvinte precum: „sânge”, „sângerări”, „transpiraţie”, „a freca”.

Volumul la care facem referire, „Pauza dintre vene” (Ed. Cartea Românească, 2007) îşi anunţa apariţia din timp, autoarea ţinând un blog al cărţii (mirunavlada.wordpress.com) prin care cititorii se pregăteau de primul cu volumul.

„Pauza dintre vene” se deschide cu trei moto-uri de tip constatări: „Acum e altfel./Acum mă uit în jos şi scriu despre sus.”; „Eu nu vreau să mor/Nu mai vreau să trăiesc”(Sarah Kane); „Aceasta e pauza dintre vene”. La Sarah Kane revine şi pentru a da moto poeziilor „Abonatul nu poate fi contactat (rugăciune)” şi „Note la albumul foto german”.

Sintagma care dă titlul cărţii se regăseşte în poemele „Va ţâşni” (…vreau să mă frec de moarte/ până ajung la pauza dintre vene)

Oraşul este o fiinţă vie împânzită de vene şi pârâiaşe de sânge; oraşul este o fiinţă tânără, hematomii sângelui sunt tinerii, „zeci, sute, sute de milioane de adolescenţi stau acum în fotoliu închirciţi şi îşi imaginează ani de-a rândul bulevardele marilor oraşe. Paşii lor apăsaţi se văd în întuneric. Tristeţea miroase şi ea a transpiraţie, a căldură bolnăvicioasă. „Ca speranţa trotuarelor.//adolescenţii îşi chinuie degeaba imaginaţia pentru că la ei tristeţea ia mereu forma unor pânâiaşe de sânge în urma paşilor. Şi bulevardele marilor oraşe sunt venele lor.”(„Bulevardele marilor oraşe spun Bonjur tristess iarăşi”)

Prin „Epoca roz (un buchet de flori vineţii)” sunt surprinse transformările adolescentei plină de vise („am visat că sunt o/poetă mistică/într-o placentă/pornografică//dar acum îmi beau minţile cu scârbă”; „eşti instinctuală ca o căţea/ din Manuca ai devenit Marta/ eşti hăituită ca o căţea”), schimbări reflectate prin prisma părerilor celorlalţi („oamenii m-au privit pentru o clipă/ ca pe o fetiţă veselă/ mi-am devorat apoi zâmbetul arid de femeiuşcă/ce tocmai lua/ primele lectţii de//simulare”; „cu fiecare poem încep să chelesc/cu fiecare rugăciune pe care mi-o înhib/ ei mă cred mai nimfomană”). O secvenţă din poemul „Gând de dimineaţă, simultan”,arată deja : „(…)o femeie-cicatrice/ goală pe dinăuntru/ ca un porţelan spart/ şi lipit la loc/ de mâna unui copil speriat/ nu am nici măcar/ consistenţa mercurului/ din termometru/ pe care îl visezi scurgându-ţi-se pe buze/în fiecare noapte”, iar în constatări, eul liric îşi descoperă senzualitatea proiectând-o partenerului de dialog: „m-ai visat aseară plutind (…)/ eram cel mai dulce coşmar al tău.”


Se evidenţiază o oarecare aplecare spre frica morţii, a sucidului, dar nu din lipsa poftei de viaţă, a depresiilor adolescentine, ci din contră, din dorinţa de a încălca legile nescrise şi a experimenta senzaţii noi: „(…) pâlcuri de gândaci răsar dimineaţa din podele (…)/ se zice că dacă îţi place să striveşti gândaci/ vei ajunge să te sinucizi(…)”; „vreau să mă frec de moarte/ până ajung la pauza dintre vene”.

Volumul seamănă cu o confesiune, şi uneori cu un dialog cu celălalt (acea entitate bărbătească definită în titlurile celor trei secţiuni prin pronumele „tine”, la care se raportează timpul diegezei „Pauză. Fără tine.”; „Pauză. Cu tine.”; „Pauză. Înainte de tine.” )

Inima este axul nu doar al vieţii umane , ci şi al existenţei de poet: „ai (…)/ ca orice poet/ o inimă cu care te îmbraci” („Va tâşni”) dar asta într-o lume în care gardurile /sunt mai mari decât casele/ carnea e mai multă decât inima mea” ( „Pleura”)

Poeziile Mirunei Vlada pot fi citite ca declaraţiile de dragoste ce alcătuiesc „Manualul de dragoste contemporană”; trupurile se contopesc („îmbrăţişarea mea îţi intră în umeri/ nu vreau să te ascund/ ca pe-un prignoit/ doar mă ascund în ce spun”- „Entropie”); gesturi supreme cu scopul de a înlătura stările nefavorabile celuilalt („îi voi ucide pe toţi pentru tine, îţi promit/ cu fardurile lor îţi voi picta/ pe cioburile disperării fluturi” – „Va tâşni”)
Din poemul „În gerul poetei” descoperim un „teatru al atingerii” şi o axiomă spulberată, iubirea nu e caracterizată doar prin căldură şi o flacără mistuitoare, ci şi prin frig : „degetele mele nu mai pipăie/ degetele mele privesc chiorăş/ acasă. îngropare. / şi frigul e un fel de a iubi/ şinele tatuate pe clavicula mea strălucesc/ în urma spasmului buzele tale balele mele. ”

Dintre imaginile des folosite sau obsesiile autoarei, uşor de identificat ca leitmotive, găsim : cuţitul, trupul de var, patul, renunţarea la haine, mimarea actului sexual, inimă, vene, degetele şi unghiile.

Cu tot cu imaginile de tip şoc (iubire, amintiri, cheaguri, bandaje, gemete, groază) şi cu „femeile cu o menstruaţie dantelată” ce-şi pitesc palmele între coapse, „Pauza dintre vene rămâne” un manual al declaraţiei de dragoste (neîmpărtăşite), un pas făcut peste nevoia biologicului cu picoare metafizice.

arhitectura gândului - însemnări răzleţe din adolescenţă(1)

***

când nu ne mai ajung degetele

să ne facem cruce

şi lumânări pentru a străbate întunericul

sfărmăm zei din lut

şi ne hrănim cu cioburi

***

ploaia-mi spală ultimele urme,

vântu-mi împrăştie paşii.

ieri am murit

şi mi-am îngropat existenţa în zâmbetul tău.

te rog, azi, aprinde-mi o lumânare la căpătâi,

eu nu mai am forţa de a renaşte,

nici curajul,

nici inima.

zâmbeşte prietenilor

să le aminteşti de mine,

pe mâine, te rog,
zâmbeşte pentru mine.

***

când nu mai avem rude şi prieteni

modelăm bulgări de lut

fără a ţine cont de asemănarea noastră,
ne ascundem capetele grele sub pământ,

vom simţi fiecare pas pe care îl face vântul...

trupul e doar carnea cu care ne îmbrăcăm existenţa

şi ce carne e haina asta!

***
de paşti se aprind lumânări

la mine inima

cu o flacără verde

prin care văd chipuri colorate

nici urmă de chin,

tinereţea este o rană

pe pieptul tău cald

***

de aici încep visele,

regretele se metamorfozează,

coşmarul devine spaţiul acţiunii.
doar zâmbetul, atingerea, poate sărutul

să fie ceva mai mult decât întunericul personal,
lumina

...poate...

pipăie-mi venele
şi nu-mi stinge ţigara de piele

noaptea poeziei

noaptea dintre 14 şi 15 aprilie a fost un tribut adus poeziei - un exerciţiu liric împreună cu aida hancer, din suceava; în ce a constat exerciţiul?pey ...fiecare a scris un "poem la minut", apoi am inversat personajele(ea a scris despre "nebunul" meu, iar eu despre "eden" al ei) şi rezultatul...se vede mai jos

un posibil ciclu al lui Eden. aida

*
când mă apropii
de lucrul de sus care mă mişcă
ţin în inimă iepuri care bat
o circulaţie sangvină
cu labe de argint
e ca un mecanism artificial
care trăieşte
din lucrurile moi
din care trăiesc
sa poate că tot corpul meu e alcătuit
aşa cum cum a fost natura
la început
un teren viran
cu murdărie oarbă
sub un cerc de lumină care fixează
o umbră fantezistă
eu n-am umbră
şi nici puterea să mă ridic
ca în natură
un copac-algă

**
eden eden
când nu porţi nimic
să-ţi ferească de soare coastele
vine femeia ta
şi îşi lasă umbra
ca un chin
peste inima ta

globul tău pe care-l crezi de foc
e un glob de oglinzi
dar tu te bucuri
că vezi un foc de paie umflat cu lumini
din toate direcţiile

eden
tu exişti în femeia ta
fiind mai viu în Dumnezeu
nu eşti un om singur
eşti o categorie
de linişti

paşii tăi care nu se aud niciodată
pe lună să-i faci eden
dacă vei avea drum acolo

Şah – mat :)) bogdan

mână ei ridicată în semn de pace se lăsă
peste trupul meu
grea cât o noapte fără geacă

îţi lipsesc oasele şopteşti, îţi lipsesc.
cenuşa lor stă bine
într-o tăietură superficială pe inimă
-nu a sângerat, eşti mai rece ca mâna mea
o lacrimă măcar,
una nu ai îndrăznit să verşi,
mereu te plângi,
dar nicodată nu ai fost văzut plângând.

jucătorul va veni şi va muta nebunul de lângă regină
într-o zi
poate într-o clipă
visul se va desface ca o ţesătura de proastă calitate

la final, spânzurat de semnul întrebării,
nebunului îi i se ia identitate
e alungat din propriul regat
fără a-şi lua un cal,
turnurile par a-l păzi
-până unde
-până când

norii plini de sentimente s-au adunat
deasupra tablei de joc:
„la noapte are să plouă”
grăbeşte-ţi mutarea,
ceasul ticăie, 5 minute şi
realitatea deconspirată de vis va ceda.

nimeni nu ştie ce va urma, poate nebunul.

aida:

nebunule regina te joacă
aşa cum îi place
frumoasă
prezentă mereu
în arena duşmanilor tăi
ucigând în diagonală
şi în toate direcţiile imperiului vostru
regina te iubeşte

nebunule
regina te joacă aşa cum îi place
ea ţi-ar tăia calea
te-ar face regele ei

în jocul simbolic
al pieselor scoase
regina e arma
imperiului mut
nebunule
clopot de oase
iubeşti
dar şi mori
fără scut

nebunule
regina te joacă
aşa cum îi place
şi-apoi se întoarce la regele alb
tu eşti o lumină
culeasă din iad

de câţiva ani
în jocul de şah
nu mai contează culorile


Eden şi-a uitat umbrela pe ploaie , bogdan

Eden nu ar fi un bărbat care să iasă în evidenţă
dacă i s-ar cunoaşte trăsăturile feţei,
din spate pare o femeie cu un copil de mână
şi când te apropii
realizezi că el se pluteşte deasupra străzii
ca o umbră a dimineţii
dar niciodată nu dispare.

Eden s-a îndragostit
dar asta nu ar fi o problemă,
el şi-a luat caii în buzunarul de la piept
şi aşteaptă ploaia noastră cea de toate zilele
spre a călări curcubeul şters şi plictisit
până ajunge în starea de imponderabilitate
şi de acolo până pe lună nu trebuie decât să respire,
el nu păşeşte

inima lui e un animal inchis în trupul lui Eden
că o atracţie la circul de stat,
zgomotul pe care îl face sperie şi visele întunircului

a început să plouă, azi ne luăm rămas bun de la Eden

improvizaţia nopţii

sssst! e noapte
dar asta nu ştie nimeni;
e o improvizaţie,
dar nici asta nu o ştie cineva

repet, e noapte,
camera musteşte a singurătate,
totul tace;
e piesaj bacovian.

mă cauţi,
te caut-nu te găsesc
şi încerci să-m scrii

şi nu ştiu decât
că fluturii nopţii cap-de-mort
-ce frumos sună,
se izbesc cu aşa-zisul lor cap
de becul economic
ce se încăpăţânează
să răsfrângă întunericul.
şi nu păţesc nimic,
se ridicăşi-i reiau zborul

dar eu
rămân aici,
te aştept,ce faci?
mai vii?!

se apropie miezul nopţii
şi te caut cu disperare pe întuneric
întuneric….raza de lumină
o aştept ca pe-nu mesia ce întârzie să vină

te rog,
doar tu…
vino…
doar atât…


şi varianta audio: http://www.trilulilu.ro/phedeman/a778f9587f60f0

gândul ce ne desparte

fără prea mult zgomot

ultimul spin a căzut de pe trandafir
mă poţi îmbrăţişa uşor
fără frică acum

nimic nu ne desparte
doar distanţa

aşa, scoţi mâna din buzunar,
îţi cad aripi de fluturi înnegrite
şi rupte la colţuri
o întinzi, nesigură, spre mine
eziţi o clipă,
o clipă eviţi.

şi

îţi scriu un gând
pe dosul palmelor împreunate
pentru rugăciune
să pot măsura
distanţa ce ne separă

un gând doar.

mesaj îngerului meu păzitor aflat în concediu medical

azi mi-am luat un tricou nou
şi o perche nouă de blugi
şi m-am gândit la tine,
în cel mai scurt timp
am să-ţi trimit o pereche nouă de mănuşi
şi un fular fără imprimeu
să nu-ţi mai fie chiar aşa frig
acolo sus(banuiesc că nu e chiar cald)

ştiu că iar s-a scumpit petrolul
şi de aici toate celelalte scumpiri
dar...norii radiază în continuare răceală
şi ploaia e rece;

timpul s-a mai dezgheţat
-degeaba

p.s.:ai grijă cum păşeşeti
să nu aluneci pe-un nor
că acolo sus e ca în baie
mereu apă pe unde calci
dacă nu e mama acasă

arpegiu

totul se schimbă

pe cerul săveniului se formează cei mai frumoşi nori
tu porţi în ochi cheile cerului
azi eşti sfântu'petru
tu hotărăşti cine are dreptul la o bucată de cer sau nu

străzile necirculate se subţiază
ca venele înţepate de prea multe ori

oraşul prinde riduri pe blocurile socialiste
şi le lasă peste balcoane
ca mărgelele buncii:
eu am ştiut mereu că nu-s perle, dar
ea amăgindu-mă
îmi hrănea curiozitatea

un suflu nou lipseşte

arăt penibil întinzându-mi zâmbetul pe faţă
ca pe-o masca de care oricum mă pot lipsi.

ultima poezie publicată pe suport de hârtie

fumez cu pofta sfinţii ăştia

mi-e greu să mă las de fumat
să renunţ la sfinţii
pe care îi fac din fum
şi aureola lor de la capătul filtrului înnegrit

fumez cu poftă

sfinţii ăştia îmi alimentează visele
joint joint joint joint
mă trezesc dimineaţa
şi mă roagă să le dau iar viaţă

ţigară din câlţi învelită cu hârtie de ziar

sfinţii ăştia seamănă tot mai mult a draci
eu îi fac ei mă posedează toata ziua
şi mereu li-i setevor aburi de bere
minim 7 grade

5 minute 5 minute vor 5 minute
cel puţin o oră pe zi doar pentru ei
şi pentru mine cât mai puţin

fumez cu poftă sfinţii ăştia
înveliţi cu hârtie de ziar şi aburi de bere