[mulţumesc celor care auvizitat blogul meu, aşa cum este el, plin de imperfecţiuni]
duminică, 28 septembrie 2008
vineri, 26 septembrie 2008
marți, 23 septembrie 2008
Jurnalul Renunţării - a doua zi
Iubirea din filme nu există; nu a existat şi nici nu o va experimenta nimeni. Sunt doar nişte sentimente mimate de persoane care fac acest lucru din motive pur finanicare sau contractuale. Dragostea e plină de imperfecţiuni şi tocmai asta o face mai frumoasă. E ca un sport extrem, rişti, experimentezi, cauţi senzaţii noi, ai parte de adrenalină şi nu ai cum s-o uiţi.
În ultimul timp îl văd pe Gionson (scriu aşa pentru că nici el nu ştie să scrie mai bine, nu are cum şti, e analfabet) pe străzile oraşului şi mă cuprinde, dacă nu spaima, oricum un sentiment straniu: omul acesta a omorât un om în urmă cu două săptămâni şi are parte de libertate deplină (un caz controversta, procese verbale încheiate după ureche şi pline , nu doar de mărutrii false, ci şi de inadecvenţe). Întrebarea rămâne: cine va fi ghinionistul, viitoare victimă. (martorii care au ezitat să spună ceea ce au văzut de frica lui ar trebui să se gândească la acest aspect, el este încă în libertate şi oricând poate comite o faptă asemănătoare, pe când, declaraţiile lor l-ar fi pus după gratii pentru vreo 20 de ani, 20 de ani de linişte precară în oraş)
De două săptămâni tot renunţ la ţigări. Fiecare ţigară este ultima până aprind o alta. Am o oră de când m-am lăsat iar - asta până mâine dimineaţă (poate la facultate măcar o să mai reduc din doza zilnică de nicotină dacă nu voi reuşi să renunţ la ea). Tot mai multă cafea în fiecare zi şi tot mai mare cheful de somn – nu mă satur de leneveală. Anunţ important: vând lene în cantităţi industriale! Posibilii clienţi sunt rugaţi să mă contacteze personal (tranzacţie e super uşoară din moment ce lenea este molipsitoare).
Am răcit (nu degeaba simţeam frigul în oase în ultimul timp). dimineaţă am hoinărit (o noua vizită fostului liceu; vreo două cafele, o fisă de biliard şi jumătate de pachet de ţigări ); ziua cât a fost de lungă (şi asta e naspa, a venit toamna, s-a micşorat durata zilei) am stat în pat, m-am uitat la câteva episoade din CSI şi am dormit. Spre seara ceva mai bine, am ieşit să completez nevoia de cafeină (cu nişte Coke), nicotină şi vorbe cu prietenii – fericit că am întâlnit prieteni după mai bine de-o luna, am avut cui să descarc sufletul de balast. Tuşesc, îmi curge nasul şi scuip des. De reţinut: nu mai trebuie să dorm noaptea în pantaloni scurţi şi maiou, e frig!
„Liceu, cimitir al tinereţii mele…” a devenit un fel de parc…zoologic. Tot mai mulţi ţărăşeni păşesc pragul liceului. Şmecheraşi care nu ştiu tabla înmulţirii, dar sunt „macho”, piţipoance care nu ştiu să spună o propoziţie (nu am pretenţii de frază) fără să silabisească sau să se bâlbâie, elevi crispaţi şi mulţi perdanţi. M-am îngrozit când am văzut numărul navetiştilor ce aşteptau după ore microbuze spre casele lor de la sate. Pasul a fost deja făcut, din liceu teoretic a devenit grup şcolar. Încă puţin şi devine ŞAM (şcoală de artă şi meserii); mă bucur că am terminat în toamnă, am avut parte de colegi de promoţie tde treabă.
Multe vorbe , dar puţină acţiune. Emoticonuri ce se îndrăgostesc şi netul care cade când ţi-e lumea mai dragă. Sentimente fugare şi idei tâmpite ce-mi populează creierul. Niciun regret, nicio renunţare. Mă întreb, asta e a doua zi din jurnalul renunţării sau timpul s-a topit, trăiesc continuarea primei zile?
În ultimul timp îl văd pe Gionson (scriu aşa pentru că nici el nu ştie să scrie mai bine, nu are cum şti, e analfabet) pe străzile oraşului şi mă cuprinde, dacă nu spaima, oricum un sentiment straniu: omul acesta a omorât un om în urmă cu două săptămâni şi are parte de libertate deplină (un caz controversta, procese verbale încheiate după ureche şi pline , nu doar de mărutrii false, ci şi de inadecvenţe). Întrebarea rămâne: cine va fi ghinionistul, viitoare victimă. (martorii care au ezitat să spună ceea ce au văzut de frica lui ar trebui să se gândească la acest aspect, el este încă în libertate şi oricând poate comite o faptă asemănătoare, pe când, declaraţiile lor l-ar fi pus după gratii pentru vreo 20 de ani, 20 de ani de linişte precară în oraş)
De două săptămâni tot renunţ la ţigări. Fiecare ţigară este ultima până aprind o alta. Am o oră de când m-am lăsat iar - asta până mâine dimineaţă (poate la facultate măcar o să mai reduc din doza zilnică de nicotină dacă nu voi reuşi să renunţ la ea). Tot mai multă cafea în fiecare zi şi tot mai mare cheful de somn – nu mă satur de leneveală. Anunţ important: vând lene în cantităţi industriale! Posibilii clienţi sunt rugaţi să mă contacteze personal (tranzacţie e super uşoară din moment ce lenea este molipsitoare).
Am răcit (nu degeaba simţeam frigul în oase în ultimul timp). dimineaţă am hoinărit (o noua vizită fostului liceu; vreo două cafele, o fisă de biliard şi jumătate de pachet de ţigări ); ziua cât a fost de lungă (şi asta e naspa, a venit toamna, s-a micşorat durata zilei) am stat în pat, m-am uitat la câteva episoade din CSI şi am dormit. Spre seara ceva mai bine, am ieşit să completez nevoia de cafeină (cu nişte Coke), nicotină şi vorbe cu prietenii – fericit că am întâlnit prieteni după mai bine de-o luna, am avut cui să descarc sufletul de balast. Tuşesc, îmi curge nasul şi scuip des. De reţinut: nu mai trebuie să dorm noaptea în pantaloni scurţi şi maiou, e frig!
„Liceu, cimitir al tinereţii mele…” a devenit un fel de parc…zoologic. Tot mai mulţi ţărăşeni păşesc pragul liceului. Şmecheraşi care nu ştiu tabla înmulţirii, dar sunt „macho”, piţipoance care nu ştiu să spună o propoziţie (nu am pretenţii de frază) fără să silabisească sau să se bâlbâie, elevi crispaţi şi mulţi perdanţi. M-am îngrozit când am văzut numărul navetiştilor ce aşteptau după ore microbuze spre casele lor de la sate. Pasul a fost deja făcut, din liceu teoretic a devenit grup şcolar. Încă puţin şi devine ŞAM (şcoală de artă şi meserii); mă bucur că am terminat în toamnă, am avut parte de colegi de promoţie tde treabă.
Multe vorbe , dar puţină acţiune. Emoticonuri ce se îndrăgostesc şi netul care cade când ţi-e lumea mai dragă. Sentimente fugare şi idei tâmpite ce-mi populează creierul. Niciun regret, nicio renunţare. Mă întreb, asta e a doua zi din jurnalul renunţării sau timpul s-a topit, trăiesc continuarea primei zile?
duminică, 21 septembrie 2008
vineri, 19 septembrie 2008
Jurnalul Renunţării - prima zi
m-au durut dinţii: dimineaţă m-am chinuit cu sucurile reci şi cafeaua caldă, la amiază cu nişte bomboane primite rest, iar seara cu berea şi vinul rece. în tot acest timp ţigările îmi şuierau printre dinţi de parcă la celălat capăt erau femei goale şi nu scrum. vorbind de scrum, săptămâna asta am trecut pe la liceu pentru prima dată în postura de student şi nu elev - a fost o senzaţie stranie (şi m-am simţit atât de bine jucând handbal cu baieţi din clasele de-a 11-a, parcă aş fi avut eu ora de educaţie fizica, nu ei). prin pauzele lor, pe unii i-am corupt la o cafeluţă, împreună cu foşti colegi, eventual alţi prieteni. şi, când unul din cei prezenţi trăgea chiulul (pare-mi-se că la biologie) să putem sta liniştiţi la un suc şi nişte pahare de vorbe acidulate, am văzut prima ninsoare din anul acesta…nu sunt nebun, aşa sunt eu, aşa văd eu lucrurile: duceam ţigara spre gură, iar ventilatorul din separeu a produs minunea, scrumul adunat de vre-un minut de fumat de fumat (cam un sfert de ţigară) a început să cadă ca fulgii de zăpadă din pastelurile lui alecsandri.
i-am văzut ochii mari şi frumoşi. cu timpul cred că mă voi obişnui să le citesc mesajele criptate, acum doar bâgui câte ceva. până azi parcă vedeam prin ea, dar s-a întâmplat ceva, o shimbare a unghiului de percepţie. pot spune că abia acum am văzut-o cu adevărat ( reamon – supergirl :-?), are şi ea defectele ei, dar tocmai ele îi dau farmecul. căutând perfecţiunea îţi iroseşti viaţa, treci pe lângă tot ce înseamnă împliniri şi rateuri ca dintr-o maşină scumpă prin faţa unor pietoni amărâţi. concluzia, dacă o vei surprinde, va fi că prin simpul fapt de a fi oameni am ratat şansa de a fi perfecţi.
998 de cuvinte am schimbat între noi ca într-un joc de cărţi repetat obsesiv, oarecum mecanic, 998 de cuvinte schimbate într-un joc în care nimeni nu pierde, nimeni nu are ce câştiga, miza suntem noi.
e toamnă şi băncile parcurilor sunt goale. la fel şi sufletele unora sau buzunarele mele – şi continui să fumez, renunţarea e departe, la fel şi unele gânduri, câteodată şi m.p.f.
i-am văzut ochii mari şi frumoşi. cu timpul cred că mă voi obişnui să le citesc mesajele criptate, acum doar bâgui câte ceva. până azi parcă vedeam prin ea, dar s-a întâmplat ceva, o shimbare a unghiului de percepţie. pot spune că abia acum am văzut-o cu adevărat ( reamon – supergirl :-?), are şi ea defectele ei, dar tocmai ele îi dau farmecul. căutând perfecţiunea îţi iroseşti viaţa, treci pe lângă tot ce înseamnă împliniri şi rateuri ca dintr-o maşină scumpă prin faţa unor pietoni amărâţi. concluzia, dacă o vei surprinde, va fi că prin simpul fapt de a fi oameni am ratat şansa de a fi perfecţi.
998 de cuvinte am schimbat între noi ca într-un joc de cărţi repetat obsesiv, oarecum mecanic, 998 de cuvinte schimbate într-un joc în care nimeni nu pierde, nimeni nu are ce câştiga, miza suntem noi.
e toamnă şi băncile parcurilor sunt goale. la fel şi sufletele unora sau buzunarele mele – şi continui să fumez, renunţarea e departe, la fel şi unele gânduri, câteodată şi m.p.f.
miercuri, 17 septembrie 2008
Jurnalul Renunţării (I)
(prolog, în loc de argumentul - introducere)
hai să inventăm mitul adolescentului rebel ca
să nu recunoaştem ce părinţi nasoli suntem
până la urmă e un coşmar : dacă nu îl povestesc cuiva, nu scap de el, mă urmăreşte, îmi urmăreşte ochii, îmi invadează creierul doar la o clipire. de fapt, toate aceste obsesii nu sunt decât nişte vise urâte. vreau să renunţ la ele, vreau să le scriu şi să împovărez pe altcineva cu ele, poate pe alţii nu îi va chinuia aşa de tare, unii poate sunt incompatibili, eu – eu sunt sătul.
renunţarea înseamnă şi recunoaştere: să recunosc că sunt un om 100% şi că sunt slab, am slăbiciuni şi multe vulnerabilităţi; înseamnă să îmi asum, cu greu, faptul că trăiesc într-o societate pe care abia o (re)cunosc, că mă lovesc de realitate ca de un perete de pexiglas pus în calea mea.
vreau să renunţ la o parte din mine ca la o parte fizică, un apendice umflat ce a început, nu doar să mă deranjeze , ci să îmi apropire moartea. nu, la moarte vreau să renunţ. mi-o asum doar că să o pot renega: nu va fi moartea mea, moartea e cel mai tâmpit dar pe care-l primim la naştere şi de care ne-am putea lipsi; nu eu am cerut să mă nasc, mi-aţi dat viaţa, vă mulţumesc, dar am şi eu un drept, o rugăminte (nu voi ajunge, însă, să vă implor), nu-mi daţi moartea! nu vreau să trăiesc o veşnicie, vreau doar să-mi păcălesc moartea, să o amân până la amnezie, să îmi înscenez dispariţia, să vă pun pe toţi să vă faceţi tatuaje cu mine să ştiu că nu mă uitaţi, că nu contează trupul meu îngropat, nici oscioarele de pe fundul gropii, ci că voi nu m-aţi uitat.
vreau să renunţ la nesiguranţă, la toate ezitările, la toate dimineţile când mă trezesc ca şi când nu aş fi închis un ochi, la bere şi la o parte din ţigări, la vorbele porcoase pe care le arunc, la cele frumoase pe care nu le spun (asta ar însemna să le spun, reţeta de urmat: un compliment pe zi , oricărei persoane de sex feminin, de preferat cineva care nu prea este obişnuită cu aşa ceva), la toate cafelele pe care le beau fără o ţigară (ţigările la care nu renunţ se fumează doar la o cafea sau show-uri, niciodată în momente de singurătate).
m-am săturat de complexe; sătul de prejudecăţi; azi nu am dorinţe imposibile: vreau să renunţ în numele tuturor celor ca mine la pietonii ce trec pe străzi/bulevarde/pietonale largi şi nu-şi dau ghionturi deşi au spaţii libere la îndemână, la maşinile ce îngreunează traficul, la şoferii care nu ştiu că frâna trebuie apăsată când ajungi la destinaţie şi nu pentru a evita un accident din cauza vitezei excesive, oraşe mici şi monotone, capitale supra-aglomerate.
marți, 16 septembrie 2008
sâmbătă, 13 septembrie 2008
luni, 8 septembrie 2008
Casa de poezie şi Republica poetică
4.Poezia e mediu, dar nu e media
4.1 Casa de poezie ofera mijloace pentru dezvoltarea de programe coerente care formuleaza si definesc un context fertil pentru creativitatea poetica.
4.1 Casa de poezie ofera mijloace pentru dezvoltarea de programe coerente care formuleaza si definesc un context fertil pentru creativitatea poetica.
4.2 Forma de organizare a casei de poezie este republica poetica. Republica poetica este expresia unei comuniuni intre creatorii si publicul domeniului poetic indiferent de forma de expresie in care acest domeniu functioneaza. Fie ca este vorba despre poezie accentuat experimantala si specializata ori despre o zona specifica poetului amator ori cititorului ocazional de poezie acestea au in comun un anumit grad de adeziune la poezie ca instrument al expresiei. Pornind de la aceasta adeziune Republica poetica isi recunoaste cetatenii indiferent de limba, nationalitate, sex ori optiuni politice. Republica poetica este un spatiu interior al libertatii absolute acordand consideratie celui care exprima pareri diferite de tine.
4.3 Cetatenii Republicii poetice celebreaza sau combat mai putin persoane, cat idei si expresii. Fiecare cetatean al republicii poetice este responsabil pentru dinamismul si viabilitatea formulei sale de comunicare, nici un idol, nici un model, nici un alt garant exterior lui nu ii poate atesta ori anula autoritatea poetica. Poezia este o lume nu un produs. Poezia este o expresie nu o scuza. Poezia este stare.
4.4 Republica poetica este un spatiu al intalnirii unor realitatii subiective vii si al dialogului dintre aceste realitati pentru definirea unui spatiu public pe care ni-l dorim deschis expresiei fiecaruia dintre noi.
4.5 In cadrul Casei de poezie orice creatie poetica isi gaseseste publicul propriu sarbatorind expresia si oferind respectul pe care il merita atat publicului cat si celorlalti creatori declarand starea de poezie.
Răzvan Ţupa, http://corpuriromanesti.blogspot.com/
4.3 Cetatenii Republicii poetice celebreaza sau combat mai putin persoane, cat idei si expresii. Fiecare cetatean al republicii poetice este responsabil pentru dinamismul si viabilitatea formulei sale de comunicare, nici un idol, nici un model, nici un alt garant exterior lui nu ii poate atesta ori anula autoritatea poetica. Poezia este o lume nu un produs. Poezia este o expresie nu o scuza. Poezia este stare.
4.4 Republica poetica este un spatiu al intalnirii unor realitatii subiective vii si al dialogului dintre aceste realitati pentru definirea unui spatiu public pe care ni-l dorim deschis expresiei fiecaruia dintre noi.
4.5 In cadrul Casei de poezie orice creatie poetica isi gaseseste publicul propriu sarbatorind expresia si oferind respectul pe care il merita atat publicului cat si celorlalti creatori declarand starea de poezie.
Răzvan Ţupa, http://corpuriromanesti.blogspot.com/
sâmbătă, 6 septembrie 2008
miercuri, 3 septembrie 2008
marți, 2 septembrie 2008
prostia infinită
[mă gândesc la glumiţa aia dintre beţiv şi prost: beţivul se mai trezeşte din starea în care se află, dar prostul...]
mările din ochii ei
când o strângi la piept
şi o priveşti
te uită legile spaţio-temporale
şi descoperi în ochii ei
toate ţărmurile nepătrunse de om
şi o priveşti
te uită legile spaţio-temporale
şi descoperi în ochii ei
toate ţărmurile nepătrunse de om
luni, 1 septembrie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
