lumea ghiţunelor

beţivii pot fi persoane de referinţă întro comunitate…săveniul se respectă şi îşi are şi el beţivii notorii…reprezentativi pentru oraş sunt „ghiţunele” (după porecla „ghiţuna” pe care a purtat-o ani de zile unul din membrii grupului lor, decedat nu cu mult timp în urmă).cum recunoşti mebrii acestui grup? pey – în afară de faptul că stau ziua pe una din băncile din apropierea smart-ului (pe scurt, în faţa clădirei judecătoriei), cu sticle de „mona” (spirt) în mână, după aspectul neîngrijit şi mirosul specific, că au faţa umflată de băutură sau că stau cu mâna întinsă după 1leu în faţa maşinilor străine, la altceva nu mă pot gândi pe moment…
nu voi da nume pentru că aceşti oameni au familii care nu le seamănă şi pentru că cele trei ghiţune nu au fost dintotdeauna aşa; ultimul membru al grupului, care şi-a căpătat acest statut după moartea adevăratului „ghiţuna”, a fost ofiţer al armatei române – este şi acum colonel în rezervă. nu e din părţile locului, a ajuns aici în urma disponibilizării la câţiva ani după revoluţie, în scurt timp cuprinzându-l patima băuturii(nicio informaţie despre familia lui). cel căruia abia i se mai văd ochii din cauza figurii îmbâcsite de alcool a fost şofer – tractorist la primărie; soţia încă încearcă să-l aducă pe drumul cel bun, dar nu reuşeşte, nu reuşeşte nici măcar să-l aducă în fiecare noapte sub acelaşi acoperiş cu ea (cei 3 deseori îşi petrec nopţile în clădirea părăsită a pediatriei – viitoriul sediu al jandarmeriei). cel mai vechi membru al grupului, şi el fost tractorist (la c.a.p.), spune lumea că ar fi victima unui blestem din partea tatălui. întâmplarea pe care o redau pe scurt este cât se poate de reală; el era copil şi părinţii lui, în urma unui conflict cu bunicul acestuia, îl închid în beciul casei(din satul tudor vladimirescu, din apropierea săveniului). vecinii au fost anunţaţi că bătrânul a plecat la unul din copii, undeva în vestul ţării şi au crezut miniuna (vecinii nu erau chiar apropiaţi întrucât familia cu pricina locuia undeva pe vârf de deal). după zece ani, bătrânul reuşeşte să scape (în acest timp copiii lui îi aruncau mâncare şi apă printro deschizătură din capacul ce acoperea beciul) şi a ajuns la vecini – vecini care la început nu-l credeau: era neîngrijit, abia vedea, iar barba îi ajungea până la brâu. atunci el şi-a blestemat copiii (şi se spune că blestemul părinţilor se adevereşte şi dăinuie până la a şaptea generaţie) – restul poveştii bătrânului e istorie, iar soarta nepotului, unul din cei 3 „ghiţunce” ar fi cauzată de acest blestem.
poveşti, istorii, destine schimbate din cauza unui viciu devenit mai mult decât obsesie…
un singur lucru remarc: shakira, pe care o vedeai mereu la ghenele de gunoi strângând diferite deşeuri, pe care de multe ori o vedeai cazută pe stradă, beată şi pişată, shakira care pentru 1 leu sau 50 de rom ar fi făcut o felaţie, shakira a trecut deocamdată peste acest viciu…sunt câteva săptămâni de când timpul şi-l petrece acasă, are grija de copii (pe care nu îi mai vezi în faţa smartului cerşind) şi de soţ (care a fost cândva unul din oamenii care lucra la interiorul casei poporului din bucureşti)…poate reuşeşte astfel să-şi mai îndrepte din greşelile „tinereţii”. sunt curios dacă este şi vre-unul din ghiţune care să-şi reia viaţa, viaţa normală… speranţa moare ultima - şi când moare, nu mai are cine să plângă...